fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Autoturism neînmatriculat și cu numere false, condus de un tânăr fără permis de conducere, la Romos

Un tânăr de 26 de ani, din comuna Romos, are dosar penal, după ce polițiștii l-au prins în trafic, conducând un autoturism deși nu are permis de conducere. Mai mult, mașina era neînmatriculată și avea puse numere false.

„La data de 28 februarie 2023, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Romos, ora 09:18, au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Romos, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 705 G, în localitatea Romos, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul nu era înmatriculat, având montate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare.
Tânărul a fost testat de către poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,0 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar ce cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație a unui autovehicul cu număr fals.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *