Sindicatele din învățământ au lansat, la nivel național, un apel către părinți să nu își ducă elevii la școală luni, 8 septembrie, în semn de protest față de nemulțumirile din sistem. În județul Hunedoara, însă, Inspectoratul Școlar Județean transmite că unitățile de învățământ sunt pregătite să își primească elevii, iar festivitățile de deschidere vor avea loc, chiar dacă în unele școli în forme adaptate situațiilor locale.
Inspectorul școlar general: „Îi așteptăm pe toți copiii în școli”
„Știți foarte bine că avem un context general mai deosebit față de anii anteriori, în care sindicatele – reprezentanții sindicatelor din învățământ din toată țară – au demarat o serie de activități, în special de protest, și de aceea doresc să fac precizarea că, în acest moment, nu am primit din partea Ministerului Educației și Cercetării nicio informare oficială cu privire la neînceperea cursurilor. Prin urmare, în ziua de luni, 8 septembrie, toți elevii și preșcolarii sunt așteptați în școală. În școli, la grădiniță, îi așteptăm pe toți copiii să vină pentru începerea noului an școlar. Transmit acest mesaj tuturor părinților, celor care sunt interesați și îi așteptăm cu drag pe toți. Împreună cu colegii mei directori și directori adjuncți, dar și cu sprijinul autorităților publice locale – primării și Consiliul Județean Hunedoara și consiliile locale, cu toții am asigurat condițiile optime în toate unitățile școlare.ă”, a declarat inspectorul școlar general al județului Hunedoara, Maria Ștefănie.
Aceasta a subliniat că noul an debutează în condiții mult mai bune față de anii precedenți: „Din punctul meu de vedere, credeți-mă, acest an debutează cu cele mai bune condiții din ultimii 30 de ani. Spun acest lucru având în vedere dotările care s-au realizat în ultima perioadă, în aproape toate școlile din județul Hunedoara. Majoritatea sunt proiecte implementate de primării, prin PNRR. Vorbim de dotarea unităților de învățământ cu mobilier școlar nou, cu echipamente IT, table interactive, laptopuri, calculatoare, avem programul Smart Lab, care a ajuns în toate liceele din județ, dar și alte dotări menite să ducă la asigurarea unor servicii educaționale de calitate. Sigur că noi avem obligația să asigurăm și resursa umană de calitate. Chiar în acest moment avem în sala Spiru Harat ultima ședință publică de repartizare a cadrelor didactice pe posturi și, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, ne exprimăm speranța că și în acest an vom ocupa toate posturile didactice cu profesori bine pregătiți, care vor organiza activități didactice atractive și de impact pentru elevi”, mai spune Maria Ștefănie.
Directorii școlilor: festivități organizate, chiar și în condiții dificile
Conducerea Colegiului Național „Decebal” din Deva respinge ideea boicotului și confirmă organizarea festivității: „Cum să nu facem careu? Problemele nu trebuie rezolvate în fața copiilor. Nu ne jucăm cu emoțiile copiilor. Când te joci cu emoțiile copiilor, poți să îi îndepărtezi pentru totdeauna de școală”, a declarat directorul Marin Florin Ilieș.
La Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, elevii vor începe cursurile normal, deși șantierul din curtea școlii complică organizarea careului. „Vom începe școala normal, în 8 septembrie, dar nu știm încă sub ce formă. Azi, în urma unui comunicat pe care îl vom primi al ora 15 de la sindicat, vom hotărî în Consiliul de Administrație. La noi este toată curtea spartă, avem lucrări la canalizare, interantul este în reabilitare… Nu știu cum am putea face careul, poate doar pe secțiuni, la clasele primare… Dar, îi așteptăm pe copii la școală de luni, în mod clar”, a declarat directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, Louise Gabriel Tripa.
Și Liceul de Arte „Sigismund Toduță” va păstra tradiția deschiderii oficiale. „Noi vom face careul în fosta locație a Liceului Traian, unde suntem acum, pentru că ne-am restrâns cu activitatea aici. De la ora 10 avem. Noi avem un respect deosebit față de părinți și față de copiii care au ales să vină la noi la școală, și nu putem să le luăm bucuria primei zile de școală. Pentru cei mici, este chiar prima zi de școală”, a declarat directorul Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, Alina Sîrbu.
De la ora 9, festivitatea de deschidere va avea loc și la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”. „Noi organizăm deschiderea anului școlar, tradițional, cu care, la ora 9. (…) Nu este deontologic și nici moral ca un copil care vine în clasa pregătitoare, pentru prima dată într-o școală, să nu beneficieze de această deschidere de an, care este un moment în viața fiecărui copil”, a spus directorul Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Dan Sârbu Motântău.
Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva nu a luat încă o decizie cu privire la organizarea careului, însă școala va începe și aici, de luni. „Nu pot să vă spun decât mâine, pentru că profesorii care sunt sindicaliști spun că așteaptă un mesaj de la sindicat astăzi”, a declarat directorul Colegiului Tehnic „Transilvania”, Sorin Demeter.
La Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Deva, potrivit informațiilor transmise de conducerea instituției, anul școlar va începe de luni, copiii sunt așteptați la școală, însă aici nu va fi careu.
Nu au putut fi contactați directorii a două licee, și anume Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și Liceul Teoretic „Teglas Gabor”. În cazul în care vom avea un punct de vedere din partea acestora, vă vom informa.
Ziua de 8 septembrie – între boicot și emoția primei zile de școală
Inspectoratul Școlar precizează că, din toate documentele primite de la organizațiile sindicale, nu reiese că ar fi vorba despre declanșarea unei greve. Prima zi de școală este, pentru copii și părinți, un moment al emoțiilor, al bucuriei și al amintirilor care rămân pentru o viață întreagă. Într-un context tensionat, marcat de apelurile sindicatelor la proteste, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara transmite un mesaj de încredere și speranță: școlile vor fi deschise luni, iar elevii sunt așteptați să pășească în clase.
„Din toate documentele transmise de sindicatele din învățământ, nu apare niciunde afirmația că începe greva. Este vorba de un alt tip de activitate, din punctul nostru de vedere, legislativ, nu știu unde să îl așez. Așa cum s-a spus, am avut o ședință cu toți directorii și directorii adjuncți, ei ne-au asigurat că toate școlile sunt pregătite să începem luni cursurile. În acest moment, repet, din partea Ministerului Educației nu avem nicio informare oficială cu privire la neînceperea cursurilor în ziua de 8 septembrie. Cu privire la ce face fiecare dascăl, fiecare profesor, noi nu putem să obligăm pe nimeni să facă ceva. Fiecare își asumă, dar ne asumăm și consecințele faptelor noastre. Dacă am ales să ne facem dascăli și, în prima zi de școală, vom sta în cancelarie – eu vorbesc acum ca și dascăl – iar elevii vor fi în curte… nu știu ce să spun. Prima zi de școală, din punctul meu de vedere, este o zi a comunității, este o zi a copiilor, este o zi a părinților, este o zi a bucuriei, a emoțiilor. Este o zi pe care mulți dintre cei mici nu o vor uita niciodată. Depinde de noi dacă vrem să le facem o zi frumoasă, să le oferim amintiri care, pe mulți dintre ei, o să-i marcheze în viitor, sau vrem să îi facem să nu înțeleagă nimic. Cum să îi explici unui copil de 6, 7, 8 ani că sunt anumite nemulțumiri. Sau ce vină au copiii, elevii și preșcolarii? (…) Personal, nu condamn, nu critic demersurile sindicatului, însă eu vă spun cum stau lucrurile din punctul meu de vedere: am pregătit toate unitățile de învățământ, astfel încât să începem luni cursurile. Îi așteptăm pe toți copiii luni, la școală”, spune Maria Ștefănie, inspector școlar general al IȘJ Hunedoara.