Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, luni, o întâlnire care a avut ca temă strategia de branding și dezvoltare turistică a Hațegului/ Țara Hațegului.
La discuții au participat primari din Țara Hațegului interesați de obiectivele propuse prin această strategie și de modalitățile de colaborare în vederea promovării zonei ca și destinație turistică națională și internațională.
Inițiatorii proiectului, Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat și Asociația de Turism Retezat își propun extinderea strategiei de branding la nivelul întregii zone istorice a Țării Hațegului, pentru dezvoltarea unui turism durabil, care va atrage după sine dezvoltarea tuturor comunităților locale din acest areal.
„Realizarea unei strategii de branding ne va ajuta să promovăm această zonă la adevărata sa valoare. Suntem interesați ca Țara Hațegului să devină destinație de vacanță și să atragă tot mai mulți turiști care să petreacă mai multe zile aici. Pentru a obține rezultate certe în această direcție, mă gândesc la realizarea unei asocieri între CJ Hunedoara, primăriile din Țara Hațegului și ONG-urile implicate în acest proiect” a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Invitatul special al întâlnirii de lucru a fost Felix Tătaru, specialistul care lucrează la realizarea strategiei de branding a Hațegului/Țării Hațegului.
„Țara Hațegului este una dintre regiunile cele mai bogate, din punct de vedere turistic, din România. Atâtea vestigii pe kilometru pătrat eu nu știu să existe în altă parte. Și asta a făcut posibil acest proiect de construcție a unui brand turistic, care să aibă impact atât pentru turiștii careurmează să viziteze, dar mai ales pentru locuitori. În definitiv, turismul nu este un scop în sine, ci ridicarea calității vieții cetățenilor din regiune. Și asta înseamnă turism sustenabil. Ce am făcut noi în 8 luni? Împreună cu Consiliul de brand, în jur de 40 de persoane, oameni din administrația locală, antreprenori, studenți, oameni din zona cultelor și culturii, am avut mai multe întâlniri, am avut o cercetare pe publicul care locuiește acolo, dar și pe turiști potențiali sau care au fost deja în Țara Hațegului. (…) Au ieșit foarte multe idei faine, investiții care să se întâmple acolo, proiecte noi, dar cel mai important lucru este nevoia de colaborare. Și eu mă bucur că sunt astăzi aici la Consiliul Județean, și că președintele CJ Hunedoara, împreună cu Prefectura și cu primarii din zonă au luat decizia să facă ceva împreună. Turismul are două părți, iar până la promovare, trebuie să creezi un produs turistic coerent. Să te pui în pielea turistului care are nevoie de transport, are nevoie de cazare, de restaurante, de locuri de vizitat, iar aceste lucruri trebuie coordonate. Această asociația trebuie să facă posibilă furnizarea unui serviciu de turism din ce în ce mai competitiv”, a declarat Felix Tătaru.
Brandingul este transformarea unui loc dintr-un teritoriu geografic într-un spațiu al poveștilor, emoțiilor și oamenilor vii. Unul dintre obiectivele importante ale brandingului unui loc este de a construi o identitate și un sens de apartenență pentru comunitate, pe care să se bazeze întreaga dezvoltare ulterioară. Echipa de specialiști lucrează, în prezent, la realizarea unui produs turistic valoros prin intermediul căruia, în termen de 10 ani, să se atingă obiectivele propuse printre care se numără: creșterea duratei de ședere a turiștilor în zonă și Țara Hațegului, recunoscută ca destinație de vacanță la nivel național și internațional.