Un bărbat de 43 de ani din comuna Peștișu Mic, județul Hunedoara, a fost predat autorităților din Belgia după ce a ispășit o pedeapsă de 3 ani și 5 luni de închisoare în Penitenciarul Deva. După eliberarea sa, polițiștii l-au arestat și l-au dus în arest preventiv pentru a fi predat autorităților belgiene, unde va ispăși o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru comiterea unor infracțiuni grave.
Bărbatul a fost condamnat în Belgia pentru tentativă de omor și portul/transportul unei arme cu scopul de a răni o persoană. Incidentul a avut loc în septembrie 2021, când, într-o încăierare, acesta a înjunghiat un alt bărbat cu un cuțit pe care îl avea în autoturism. Autoritățile belgiene l-au condamnat pentru acest act de violență, iar autoritățile din Belgia au emis un mandat european de arestare.
Înainte de a fi predat autorităților belgiene, Ionel Iftimia a fost implicat într-o tentativă de crimă în România. În 2022, acesta a fost prins pe autostrada A1, având asupra sa un arsenal de arme, și intenționa să-și ucidă fosta soție și părinții acesteia. De intențile criminale ale bărbatului a aflat și un coleg de serviciu din Belgia, tot român, care a alertat poliția, în momentul în care individul a plecat spre România. Colegul le-a transmis oamenilor legii că Iftimia vine în țară înarmat cu o armă de vânătoare și își va ucide fosta soție și foștii socrii. Bărbatul a oferit și detalii despre mașina cu care circulă bărbatul care se pregătește să comită asasinatul.
După intrarea în țară, polițiștii l-au oprit pe bărbat, găsind asupra sa un întreg arsenal. Ancheta a mai scos la iveală că, înainte de a intra în țară, știind că mașina cu care trebuie să vină în țară e radiată, a căutat o platformă cu care mașina să poată fi adusă până „după vama din România”. Un alt român care face transporturi ocazionale de mașini, fără să știe planurile bărbatului, a adus în țară mașina bărbatului care intenționa să își ucidă soția.
CITEȘTE ȘI:
Înarmat „până în dinți”, un bărbat a venit din Belgia până în Hunedoara, să își ucidă fosta soție și foștii socrii. „O să asistați la filme horror live”, este mesajul transmis de bărbat fostei partenere de viață
În urma acestui incident, bărbatul a fost condamnat în România pentru contrabandă calificată și a primit o pedeapsă de 3 ani și 5 luni de închisoare, iar autoritățile române au confiscat armele găsite asupra sa.
La momentul eliberării din penitenciar, IPJ Hunedoara l-a reținut pentru a fi predat autorităților belgiene, care îl așteaptă pentru a-și ispăși pedeapsa de 7 ani de închisoare. În prezent, autoritățile din Belgia continuă cercetările pentru alte infracțiuni comise pe teritoriul lor, în care este implicat bărbatul.