• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Peste 11.000 de certificate de cazier judiciar eliberate în județ, în primele patru luni ale anului 2025

În perioada ianuarie-aprilie 2025, la nivelul județului Hunedoara, au fost eliberate peste 11.000 de certificate de cazier judiciar, peste 1.600 de certificate de integritate comportamentală pentru persoane fizice și peste 500 de extrase de cazier judiciar pentru persoane juridice, potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Activitatea de primire a publicului pentru eliberarea acestor documente rămâne una dintre prioritățile instituției. Rețeaua județeană destinată eliberării certificatelor de cazier judiciar cuprinde opt ghișee, situate în localitățile Deva, Hunedoara, Haţeg, Baru Mare, Petroşani, Vulcan, Brad și Orăștie, asigurând astfel acoperirea întregului teritoriu administrativ al județului.

Documentele se eliberează în momentul solicitării sau, cel târziu, în termen de trei zile lucrătoare, fiind valabile timp de șase luni de la data emiterii.

Pentru facilitarea procesului, IPJ Hunedoara recomandă cetățenilor care au nevoie de aceste documente în vederea angajării sau participării la concursuri organizate de instituții publice, să solicite acestora din urmă obținerea documentului direct, cu acordul expres al persoanei vizate. Astfel, se evită deplasarea la ghișeu și se simplifică semnificativ procedura de obținere.

Orice persoană fizică majoră poate solicita certificatul de cazier judiciar pe baza actului de identitate, prezentat în original. Pentru minorii sub 14 ani, solicitarea se face exclusiv de către părinți, tutori sau persoane împuternicite legal. Cetățenii români domiciliați în străinătate pot depune cererea prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea, persoanele juridice pot obține certificatul de cazier prin reprezentanții legali sau persoane împuternicite, cu prezentarea documentației corespunzătoare.

„Certificatul de cazier judiciar/certificatul de integritate comportamentală se eliberează în momentul solicitării sau în cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil pentru o periodă de șase luni de la data eliberării.

Recomandăm tuturor persoanelor care doresc să obțină certificatul de cazier judiciar/certificatul de integritate comportamentală, în vederea depunerii la dosarul de concurs/angajare în cadrul unor instituțiile publice/organe de specialitate ale administrației publice, să solicite acestor instituții obținerea extrasului de pe cazierul judiciar/certificatului de integritate comportamentală, în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice.

În acest fel, cetățeanul nu mai este obligat să se prezinte la ghișeu pentru solicitarea/eliberarea/ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a certificatului de integritate comportamentală”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Mai multe informații și detalii privind documentele necesare pot fi consultate pe site-ul oficial al IPJ Hunedoara: www.hd.politiaromana.ro.

Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut și online, prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.gov.ro.

Certificatul de cazier judiciar obținut electronic este valabil 6 luni de la data emiterii și poate fi utilizat doar în format electronic, nu și printat.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *