Colinde, povești spuse la gura sobei de doamna Crăciun și copilași cu ochi mari și curioși. Magia sărbătorilor de iarnă a cuprins municipiul Deva. Iar pentru că sărbătoarea Crăciunului este despre copii, aceștia au parte, la Târgul de iarnă de la Deva, de multe suprize frumoase. Întâlnirile cu Moș Crăciun și Crăciunița au început în data de 8 decembrie, atunci când, la căsuța moșului, amplasată chiar lângă bradul împodobit de sărbătoare, au răsunat povești și râsete de copilași.
Întâlnirile cu Moș Crăciun și Crăciunița vor continua mâine, 13 decembrie, de la ora 17, apoi joi, de la ora 14. Vineri, 16 decembrie, de la ora 16, copilașii sunt așteptați la teatru, în interiorul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în amfiteatrul „Liviu Oros”, la piesa „Visul Omului de Zăpadă și al brăduțului. În aceeași zi, la căsuța lui Moș Crăciun, de la ora 17, doamna Crăciun va spune povești, iar apoi, timp de trei ore, începând cu ora 18, cei mici vor avea întâlnire cu Moș Crăciun. Sâmbătă, de la aceeași oră, respectiv 18, întâlnirile cu Moșul vor fi reluate.
Vineri, 16 decembrie, pe scena amplasată în fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean” vor urca Dubașii de la Boz, Ansamblul „Românașul” al Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, Adina Hada și grupul de colindători „Șoimii Carpaților Florești” din Cluj, Mihaela și Ciprian Istrate, alături de „Ceterașii de pe Câmpie” din Mureș, dar și Cornelia și Lupu Rednic.
Sâmbătă, 17 decembrie, devenii vor putea asculta trupa „Vremuri”, „Music Art Band”, „Gino & Band” și un concert „Distinto”.
Duminică, 18 decembrie, trei grupuri de colindători vor urca pe scena.