fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(VIDEO) Jaf in 30 de secunde. Sibienii care au dat lovitura la o sală de jocuri din Deva au fost arestați preventiv

Bărbații care au jefuit o sală de jocuri din Deva au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

„Cei doi sibieni au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile la fiecare. Aceștia sunt bănuiți ca au comis o infracțiune asemănătoare și pe raza județului Sibiu”, a declarat în urmă cu puțin timp purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

În miez de noapte, unul dintre bărbați a intrat la „păcănele”, iar când a observat că nu mai este nici un client înăuntru, a ieșit afară și a dat semnalul celuilalt. Acesta, cu fața acoperită și cu un cuțit în mână, a intrat în sala de jocuri și a amenințat-o pe femeie să îi dea toți banii pe care îi are. Aproximativ 30 de secunde a durat întregul jaf.

„Activităţile investigative au avut ca şi rezultat depistarea și reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 29 de ani, din comuna Cristian, județul Sibiu (bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată) şi a unui bărbat de 33 de ani, din comuna Șelimbăr, județul Sibiu (bănuit de săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată).
Poliţiştii au stabilit că, în cursul nopții 22/23 ianuarie 2023, tânărul de 29 de ani, având fața acoperită, a intrat în incinta sălii de jocuri din Deva și a amenințat-o cu un cuțit pe angajata sălii, determinând-o să îi dea 8.700 de lei (bani proveniţi din încasări), acesta beneficiind de complicitatea bărbatului de 33 de ani, care, anterior comiterii faptei, a fost în sala de jocuri și s-a asigurat să nu fie niciun client în interior, în momentul în care tânărul a acționat”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *