• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(VIDEO) Furt descoperit în flagrant de polițiștii din Șoimuș: țevi metalice sustrase din Mintia, găsite în trafic

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost prins în flagrant delict, în seara zilei de 1 august 2025, de polițiștii Secției Rurale Șoimuș, în timp ce transporta țevi metalice furate, cu un autoturism tip benă.

Acesta a fost oprit în jurul orei 22:50, în timpul unei patrulări desfășurate pe DN 76, iar în urma controlului, polițiștii au descoperit în bena mașinii 32 de țevi metalice, folosite pentru transportul apei, alături de un dispozitiv de tăiat materiale feroase. Verificările au arătat că bunurile au fost sustrase chiar în aceeași seară, de la un punct de lucru al unei unități industriale din localitatea Mintia.

„Vigilența polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Șoimuș a dus, în cursul serii de 01 august 2025, la depistarea în flagrant delict a unui bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. În jurul orei 22:50, în timpul unei acțiuni de patrulare pe DN 76, polițiștii au oprit în trafic un autoturism tip benă, care părea a transporta o cantitate suspectă de marfă. La volanul vehiculului se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani. În urma controlului, în bena autoturismului au fost descoperite 32 de țevi metalice, destinate transportului de apă, precum și un dispozitiv utilizat, cel mai probabil, pentru tăierea materialelor feroase.

Verificările ulterioare au relevat faptul că bunurile au fost sustrase de la un punct de lucru al unei unități industriale din localitatea Mintia, fiind vorba de un furt comis în aceeași seară”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *