Accident grav, la Vălișoara, produs în urmă cu scurt timp. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, Călin Dumitrescu, o femeie implicată în accident este însărcinată. Alte șase persoane, printre care și doi copii, au fost rănite.
Impactul a avut loc între o mașină de curierat și un alt autoturism.

„În această seară, pompierii Detașamentului Deva și cei ai Punctului de Lucru Băița și ai Secției Brad au intervenit de urgență pe DN 76, în apropiere de localitatea Vălișoara, unde a avut loc un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate de urgență trei autospeciale de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, două ambulanțe SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total 7 persoane (5 adulți și 2 minori).
Dintre acestea, 2 victime (un bărbat și o femeie) au fost găsite încarcerate într-unul dintre autovehicule, salvatorii acționând pentru extragerea acestora dintre fiarele contorsionate ale mașinii”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Sg.maj Roxana Mateuț.
Toate cele 7 victime au primit îngrijiri medicale și ulterior au fost transportate la spitalul din Deva de medicii SAJ Hunedoara și de salvatorii de la ISU Hunedoara.
De asemenea, în urma impactului și a scurgerilor de combustibil, a existat pericolul ca la unul dintre autoturisme să izbucnească un incendiu. Pompierii au acționat concomitent și pentru înlăturarea acestui pericol.