fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Simulacru de comisie de disciplină la Primăria Simeria. Schimbul de replici dintre avocata unei angajate cercetate și președintele comisiei, Nicoleta Sohorca, INCREDIBIL

Simulacru de comisie de disciplină, la Primăria Simeria. Vineri, doi angajați ai administrației locale au fost băgați în comisia de disciplină, iar lucrările comisiei au fost publice, la solicitarea celor vizați de ancheta administrativă. Astfel, toți cei interesați au putut să vadă cum se derulează procedura. La cele două ședințe a participat și prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.

Toți cei prezenți au fost legitimați și scriși „de mână” pe o foaie de polițiștii locali, înainte de intrarea în sală.

Prima ședință a comisiei l-a vizat pe Dănuț Terteci, consilier juridic al Primăriei Simeria, cercetat după ce a intrat într-un conflict cu primarul Iulius Bedea. Secretarul comisiei de disciplină, Daniela Maria Barna, avea și calitatea de martor în acest caz, astfel că avocata lui Dănuț Terteci a cerut ca aceasta să părăsească sala imediat.

„Cu precădere, solicităm ca doamna Barna să părăsească sala de îndată, pentru că este indicată ca martor de persoana care a făcut sesizarea. (…) Figurează în documentele indicate ca semnatară a notei explicative 12099/10.08.2023. De asemenea, răspunsul comunicat în această dimineață clientului meu, vă rog să consemnați că este parțial. (…) Declarația privind absența unui conflict de interese a doamnei Barna lipsește. Cred că este evident că secretariatul nu poate fi asigurat de persoana care, intuiți cred, urmează să fie audiată ca martor. Motiv pentru care vă rog să acționați în consecință, prima dată, cu privire la secretariat. După aceea discutăm celelate aspecte de nelegalitate a constituirii comisiei”, a spus avocata lui Dănuț Terteci. 

După 7 minute de la momentul în care a fost deschisă, ședința a fost declarată închisă, pentru a fi reluată la o dată ulterioară.

Cercetată pentru un drept constituțional

O oră mai târziu, comisia de disciplină s-a reunit pentru a cerceta faptele Angelei Tomesc, o altă angajată a Primăriei Simeria. Aceasta „și-ar fi permis” să facă o petiție către Instituția Prefectului, drept garantat de Constituția României. Avocata Angelei Tomesc consideră abuzivă această sesizare. În plus, potrivit acesteia, în cazul membrilor comisiei de disciplină ar exista suspiciunea de conflict de interese, întrucât aceștia ar fi avut întâlniri repetate cu persoana care a făcut plângerea împotriva angajatei.

„Solicităm, cu titlu prealabil, să ne comunicați toate documentele de constituire a acestei comisii. Știți deja obiecțiunile noastre cu privire la componența ei. (…) Cu privire la conflictul de interese, vă rog să îl reevaluați, prin prisma întâlnirilor repetate pe care comisia le-a avut cu persoana care a făcut plângerea (…). În al doilea rând, aș vrea să știu dacă v-ați sesizat cu privire la aspectele de neconformitate materială (…), în sensul că avem o sesizare din data 18 august, nr. 12530/18.08.2023, prin care se arată că faptul în sine, de a transmite doamna Tomesc Angela sesizări către Instituția Prefectului, sunt fapte deosebit de grave pe care funcționarul public le-a săvârșit. Problema este, doamnă, că acestă sesizare este formulată în baza adresei Instituției Prefectului din data de 23 august. Și înainte de a prpoceda la o cercetare disciplinară, eu v-aș ruga să lămuriți de ce sesizarea din 18 este întemeiată pe o adresă din 23. E imposibil fizic.

Mai departe, tot cu titlu preliminar, vă rog să îmi comunicați în cel mai scurt timp posibil și la domiciliul procesual ales, în ce constă abaterea de a sesiza o instituție a statului, ca să știm încadrarea juridică pentru care suntem chemați aici să dăm declarații. Dreptul la petiție este un drept consacrat de Constituția României. (…) Să soliciți sancționarea unui funcționar pentru că s-a adresat unei instituții și autorități a statului, și nu orice fel de autoritate, ci autoritatea care este împuternicită de lege să sesizeze legalitatea acestor documente. Considerăm abuzivă sesizarea, vă rugăm să o clasați fără nicio altă cercetare disciplinară ulterioară”, a spus în cadrul ședinței avocata Angelei Tomesc.

Membri ai comisiei, indicați ca martori de apărare

Doi dintre membrii comisiei, printre care se numără și președintele, Nicoleta Sohorca, au fost indicați ca martori de apărare. În acest context, avocata a cerut comisiei să se pronunțe întâi pe această solicitare de martori, pentru ca Angela Tomesc să nu fie în situația în care este audiată de o persoană care ar putea fi admisă ca martor în cercetarea disciplinară. Fără a se consulta cu membrii comisiei, președintele Nicoleta Sohorca a decis să ignore solicitarea reprezentatului Angelei Tomesc. Schimbul de replici dintre cele două pare desprins dintr-un film nereușit și pare a demonstra că scopul acestei comisii este sancționarea, cu orice preț, a unor angajați din primăria Simeria.

„Inclusiv membri ai comisiei sunt persoane care au cunoștință despre aspecte care au condus la formularea sesizării către Instituția Prefectului și să vă evaluați compatibilitatea sau incompatibilitate de a face parte din această comisie, prin raportarea la calitatea de martor. Consider că până nu clarificați cu privire la solicitarea de audiere ca martori a doi dintre membri comisiei, nu puteți continua cercetarea”, a spus avocata Angelei Tomesc.

„Eu solicit să continuăm și să mergem să audiem persoana…”, a spus Nicoleta Sohorca, președintele Comisiei de Disciplină.

„Dar doamnă, nu dăm declarației până nu clarificați aspectele prealabile”, a întărit avocata.

„Le-am clarificat și eu vă spun așa (…): puteți să ne contestați actul adminstrativ prin care ne-am constituit”, i-a replicat Nicoleta Sohorca.

„Mi-ați spus ce drepturi am, foarte bine, dar nu ați spus ce ați hotărât”, a continuat avocata.

„Să continuăm audierile”, a conchis președintele Comisiei de  Disciplină.

„Ați supus asta la vot, că nu v-am văzut consultându-vă cu colegii de comisie?”, a întrebat avocata lui Angela Tomesc.

„Ne-am consultat”, a spus Nicoleta Sohorca.

„Înainte de a primi documentul? Doamnă (n.r. – se adresează secretarului comisiei), vă rog să consemnați, că asupra împrejurării că doi dintre membrii comisiei au fost indicați ca martori, astăzi, doamna președinte arată că s-a consultat în prealabil. (…) O comisie de disciplină decide prin vot, nu prin votul președintelui exclusiv. Si aici vorbim de neregularități pe procedură”, spune avocata.

„Vă rog să ne contestați pe procedură unde doriți, dar nu aici. Eu vreau să continuăm audierile”, a spus Nicoleta Sohorca.

„Din nou, v-ați consultat cu colegii dumneavoastră că continuați audierile?”, întreabă avocata apărării.

Schimbul de replici a continuat, de această dată, cu prefectul județului  Hunedoara, Călin Petru Marian, care stupefiat, la fel ca majoritatea celor prezenți în sală, a intervenit:

„Dacă îmi premiteți și mie, doamna președinte…”, intervine prefectul județului  Hunedoara, Călin Petru Marian.
„Nu vă permit, îmi pare rău”, „i-a tăiat-o”, scurt, Nicoleta Sohorca.

„Chiar dacă nu îmi permiteți, o să spun punctul de vedere al Instituției Prefectului”, a spus prefectul.

„O să închid ședința”, a continuat Nicoleta Sohorca.

„Cred că lezați orice drept al unui cetățean de a se exprima public. Vă rog să consemnați faptul că Instituția Prefectului vrea să fie parte în audierile acestei comisii”, a solicitat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.

Președintele comisiei de disciplină încalcă prezumția de nevinovăție

Comisia de disciplină a primăriei Simeria încalcă primul principiu după care ar trebui să funcționeze, potrivit Codului Administrativ, și anume respectarea prezumției de nevinovăție.

blank

Nicoleta Sohorca, președintele Comisiei de Disciplină a primăriei Simeria a spus că Angela Tomesc poate „să își dovedească nevinovăția”. Or, nevinovăția nu trebuie să fie dovedită, ci, din contra vinovăția sa trebuie demonstrată. Prezumția de nevinovăție este stipulată în Constituția României

„Doamnă (se adresează Nicoletei Sohorca – n.r.), prezumția de nevinovăție… aici nu depuneți jurământ să respectați Constituția și legile țării?”, spune avocata Angelei Tomesc.

„Altă întrebare dacă mai aveți, pentru că noi vrem să audiem martorul”, a continuat Nicoleta Sohorca.

„Consider că prin afirmația doamnei președinte, se încalcă grav, direct și personal prezumția de nevinovăție și o consider incompatibilă. Pentru că, atâta timp cât a zis că doamna poate să își dovedească nevinovăția, înseamnă că o consideră vinovată la un anumit nivel”, a concluzionat avocata apărării.

După mai bine de jumătate de oră de discuții în contradictoriu, președintele Comisiei de Disciplină a decis închierea ședinței și reluarea ei la o dată ulterioară.

Foto: Membrilor comisiei, care nu au vrut să fie filmați și fotografiați, am decis să le acoperim privirea. Nu putem însă să acoperim fapte.

 

2 thoughts on “Simulacru de comisie de disciplină la Primăria Simeria. Schimbul de replici dintre avocata unei angajate cercetate și președintele comisiei, Nicoleta Sohorca, INCREDIBIL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *