• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Sezonul petardelor, sub control: polițiștii hunedoreni au confiscat peste 200 kg de articole pirotehnice și intensifică acțiunile până după Anul Nou

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) Hunedoara au intrat în plin sezon al controalelor pe linie pirotehnică, o perioadă în care incidentelor provocate de petarde și artificii li se acordă o atenție maximă. Începând din septembrie și până în ianuarie 2026, acțiunile sunt intensificate în cadrul Planului național „PIROTEHNIC 2025–2026”, scopul principal fiind prevenirea accidentelor în perioada sărbătorilor de iarnă.

Până în prezent, polițiștii au constatat 12 infracțiuni legate de comercializarea sau deținerea ilegală de articole pirotehnice și au întocmit 12 dosare penale, indisponibilizând aproximativ 200 de kilograme de materiale pirotehnice. Acestea au fost găsite asupra unor persoane sau în spații în care erau depozitate ori comercializate fără respectarea normelor de siguranță. În plus, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.000 de lei.

Controalele sezoniere se desfășoară în paralel cu activitățile preventive desfășurate în primele 11 luni ale anului, perioadă în care SAESP Hunedoara a organizat 145 de acțiuni tematice, dintre care 15 vizând în mod direct articolele pirotehnice și materiile explozive. În total, polițiștii au confiscat 215 kg de articole pirotehnice, materii explozive și capse de inițiere, precum și cantități impresionante de substanțe toxice și deșeuri periculoase.

În contextul pregătirilor pentru sărbători, oamenii legii reamintesc populației că folosirea și comercializarea articolelor pirotehnice este strict reglementată, mai ales după modificările legislative intrate în vigoare în 2025. Noile prevederi prevăd pedepse mult mai dure, inclusiv închisoare de până la cinci ani pentru utilizarea sau vânzarea fără drept a articolelor pirotehnice din categoriile superioare.

Acțiunile polițiștilor vor continua intens până după trecerea în noul an, vizând atât comercianții autorizați, cât și persoanele fizice care folosesc sau pun în circulație articole pirotehnice în mod ilegal. Scopul este prevenirea rănirilor, a incendiilor și a incidentelor în care sunt implicați minori sau persoane neautorizate.

Polițiștii  atrag atenția că singurele articole care pot fi folosite de publicul larg, în condițiile legii, sunt cele din categoria F1 – și acestea doar dacă sunt achiziționate de la comercianți autorizați. În rest, utilizarea petardelor, artificiilor și dispozitivelor pirotehnice rămâne strict controlată.

Cei care aleg să încalce legea riscă amenzi consistente, dosare penale și confiscarea tuturor materialelor pirotehnice deținute ilegal. Controalele continuă în piețe, târguri, magazine, spații comerciale, dar și în trafic și la domiciliile persoanelor suspectate că desfășoară activități interzise.

Modificări legislative importante în 2025

Anul 2025 aduce schimbări semnificative ale cadrului legal privind regimul materiilor explozive și al articolelor pirotehnice. Printre principalele modificări se numără:

– Interzicerea utilizării articolelor pirotehnice din categoriile P1 și T2 de către publicul larg. Articolele P1 (cunoscute ca petarde/emițătoare de sunet) pot fi puse la dispoziția persoanelor fizice doar integrate într-un vehicul sau într-o componentă detașabilă a acestuia.

– Obligația obținerii acordului primăriei, al ISU și avizului IPJ pentru executarea jocurilor de artificii din categoria F2, nu doar F3 și F4.

– Înăsprirea pedepselor pentru faptele penale privind materiile explozive și articolele pirotehnice. Modificările legislative prevăd pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, comercializarea, transmiterea, depozitarea, distrugerea sau folosirea fără drept a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2. Anterior, aceste fapte erau sancționate cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

– Sunt, de asemenea, incriminate cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amendă, faptele de:

1. comercializare a articolelor F1 către minori sub 16 ani;
2. comercializare a articolelor F1 de către persoane neautorizate;
3. preparare sau depozitare a articolelor F1 fără autorizație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *