Marius Frențoni nu mai ocupă funcția de șef al Poliției Municipiului Orăștie. În locul acestuia a fost împuternicit comisarul-șef de poliție Dan Matei Mihuțiu, care până în prezent a deținut funcția de adjunct al Poliției Orăștie, potrivit informațiilor obținute de redacția noastră.
Schimbarea vine la câteva luni după scandalul izbucnit în interiorul instituției, în urma unui incident grav petrecut în luna octombrie 2025, în care Marius Frențoni a fost implicat personal.
Concedii succesive după incident
Surse le noastre susțin că, de la momentul în care a fost prins de colegii săi în trafic, Marius Frențoni a intrat inițial în concediu de odihnă, pentru o perioadă de 30 de zile, iar ulterior s-ar fi aflat în concediu medical. În acest interval, atribuțiile de conducere au fost asigurate de adjunctul său, comisarul-șef Dan Matei Mihuțiu, care acum a fost împuternicit oficial la conducerea Poliției Municipiului Orăștie.
Incidentul care a declanșat scandalul
În noaptea de 18 octombrie 2025, în jurul orei 01:00, Marius Frențoni, la acel moment șef al Poliției Orăștie, a fost oprit în trafic de un echipaj din cadrul Poliției Simeria, după o urmărire care s-a întins pe câțiva kilometri.
Potrivit informațiilor oficiale, polițiștii aflați într-o altă misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, au observat un autoturism care a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a efectuat o depășire neregulamentară. Mașina a fost urmărită și oprită, iar la volan se afla un bărbat de 47 de ani, din comuna Băcia, identificat ulterior ca fiind Marius Frențoni.
Conform IPJ Hunedoara, acesta a refuzat recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, fapt pentru care polițiștii au întocmit dosar penal.
„În noaptea de 18 octombrie 2025, în jurul orei 01:00, polițiștii din Simeria au observat un autoturism care a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a efectuat o depășire neregulamentară. După o urmărire pe câțiva kilometri, vehiculul a fost oprit, iar șoferul – un bărbat de 47 de ani, din comuna Băcia – a refuzat recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru refuzul de prelevare a mostrelor biologice”, a declarat la acel moment purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
În urma faptei, Marius Frențoni a rămas și fără permisul de conducere.
Poziția IPJ Hunedoara
După ce cazul a devenit public, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a transmis un mesaj ferm, subliniind că se delimitează de astfel de comportamente și că legea este aceeași pentru toți, indiferent de funcție.
Totodată, surse din sistem au precizat că, în momentul în care procurorii vor dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, Marius Frențoni va fi pus la dispoziția șefului IPJ Hunedoara, conform procedurilor legale.
Până la clarificarea situației juridice, conducerea Poliției Municipiului Orăștie este asigurată de comisarul-șef Dan Matei Mihutiu, în calitate de împuternicit.