Ministerul Educației a publicat astăzi, 8 iulie 2024, ora 11.00, pe site ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2024.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Rata cumulată de promovare (reprezentată de rata de promovare a promoției curente și cea a promoțiilor anterioare – n.r.) în județul Hunedoara (înainte de contestații) este de 75,21%. În sesiunea iunie-iulie din anii școlari precedenți, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor, au fost înregistrate următoarele rate de promovabilitate:
– 73,88% – sesiunea iunie-iulie 2023;
– 71,55% – sesiunea iunie-iulie 2022;
– 64,61% – sesiunea iunie-iulie 2021;
– 59,34% – în sesiunea iunie-iulie 2020.
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 80,71% (80,87% – sesiunea iunie-iulie 2023, 76,77% – sesiunea iunie-iulie 2022, 72,13% – sesiunea iunie-iulie 2021 și 70,70% – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 32,71% (27,15% – sesiunea iunie-iulie 2023, 32,96% – sesiunea iunie-iulie 2022, 21,27% -sesiunea iunie-iulie 2021 și 19,61% – sesiunea iunie-iulie 2020).
La nivel național, rata de promovare este de 76,4%, față de 72,8%, – în aceeași sesiune a anului școlar 2022-2023, 73,3% – an școlar 2021-2022, 67,8% – an școlar 2020-2021, respectiv, 62,9%, înregistrată în anul școlar 2019 – 2020.
Au promovat un număr de 1678 de candidați, dintr-un total de 2348 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1678 de candidați provin din promoția curentă, iar 88 de candidați din promoțiile anterioare.
Un candidat a obținut media 10 (față de 2 candidați în prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul școlar precedent, 4 candidați în anii școlarii 2022-2023 și 2021-2022, respectiv, 9 candidați în sesiunea similară din 2020). Acest absolvent de excepție provine de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
– 1 candidat a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
– 35 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 28 / Istorie – 7)
– 58 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 8 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 12 iulie 2024.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
– recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
– susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
– obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara