Municipiul Deva va întâmpina Noul An 2026 printr-un eveniment public de amploare, organizat în Piața Unirii, miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 21:00. Revelionul în aer liber este pregătit de Primăria Municipiului Deva, prin Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, și se adresează atât devenilor, cât și turiștilor care aleg să petreacă finalul de an în oraș.
Seara va debuta într-o atmosferă energică, cu recitaluri susținute de trupele locale Vremuri, Steel Blues și Quas, care vor urca pe scenă pentru a oferi publicului un start de Revelion plin de ritm, cu muzică pentru toate gusturile și generațiile.
Momentul culminant al nopții va fi concertul susținut de The Urs, invitatul special al evenimentului, care va aduce pe scena din Piața Unirii cele mai noi hituri ale sale și un show live plin de emoție și energie.
„La miezul nopții, după îmbrățișări și urări, va urca pe scenă invitatul special The Urs, care va transforma piața într-un uriaș ring de dans, cu un show live plin de hituri și emoție pură. Pe tot parcursul evenimentului, publicul va fi ghidat de Corinna Balint, într-o călătorie festivă presărată cu muzică, entuziasm și momente care vor rămâne în suflet”, se arată într-un comunicat transmis de Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.
Organizatorii pregătesc o producție spectaculoasă, cu sunet de înaltă calitate, jocuri de lumini, lasere impresionante și o atmosferă specială, gândită să celebreze comunitatea, bucuria și speranța unui nou început.
„Vă invităm să numărăm la unison ultimele clipe ale anului 2025 și să întâmpinăm 2026 cu zâmbete, speranță și gânduri bune, în locul care ne unește pe toți: acasă, la Deva”, transmit organizatorii.
Revelionul în aer liber din Piața Unirii se anunță a fi punctul central al distracției de final de an, un eveniment deschis tuturor, unde muzica, emoția și spiritul comunității vor da startul lui 2026.
