La doar 12 ani și jumătate, Tudor Darius Isfan a reușit o performanță care i-a impresionat deopotrivă pe organizatori, sportivi și spectatori. Tânărul ciclist devean a participat pentru prima dată la Turul Municipiului Deva – ediția a XIV-a, una dintre cele mai solicitante competiții de ciclism din zonă, și a demonstrat că ambiția și pasiunea pot depăși orice limită.
Tudor a fost cel mai tânăr concurent aflat la startul competiției și a reușit să finalizeze proba de fond, de 60 de kilometri, în mai puțin de două ore, pe un traseu recunoscut pentru dificultatea cățărărilor de la Căprioara și Cinciș.
Performanța a fost cu atât mai impresionantă cu cât vremea nu a fost deloc de partea concurenților. Ploaia a însoțit aproape întreaga cursă, însă Tudor a rezistat ritmului intens și traseului dificil. Potrivit tatălui său, tânărul sportiv a mers într-un pluton format din cinci cicliști până la începutul urcării de la Cinciș, unde s-a desprins și a continuat singur atât cățărarea, cât și coborârea spre Călan.
„12.6 – Cod de ciclist cățărător”, a scris tatăl băiatului, mândru de reușita fiului său. „Bravooo, Tudor!”, a transmis acesta după prima zi de concurs.
Ambiția tânărului sportiv nu s-a oprit aici. În cea de-a doua zi a competiției, Tudor a participat și la proba de contratimp, unde a parcurs cei 10 kilometri în 15 minute și 23 de secunde, un rezultat excelent raportat la vârsta sa.
Efortul și determinarea sa au fost apreciate și de organizatori, care l-au premiat la categoria „Tânăra Speranță”. Tudor a fost aplaudat la scenă deschisă, într-un moment emoționant care i-a adus nu doar o diplomă, ci și recunoașterea muncii și pasiunii sale pentru ciclism.
Și antrenorul său, Viorel Grosu, a remarcat evoluția sportivului: „De remarcat evoluția excelentă a mezinului echipei, Tudor Isfan”.
Pentru Tudor Darius Isfan, Turul Municipiului Deva pare să fie doar începutul unui drum promițător în ciclismul de performanță.
