Sensul unic de pe strada Cernei din municipiul Hunedoara a fost anulat, începând de astăzi. După ce, în urmă cu aproximativ o lună, autoritățile anunțau că nu se va mai putea circula decât într-un sens, și anume dinspre strada Constantin Bursan spre b-dul Elisabeta Mărgineanu (dinspre Hotel Corviniana spre zona Mendi), Primăria Hunedoara a luat decizia de a reveni la modul de circulație anterior.
Măsura a fost luată atât din cauza nemulțumirilor oamenilor, cât și din cauza unor probleme de trafic, care au fost sesizate pe parcursul acestei luni.
„Se revine la circulaţia pe dublu-sens pe strada Cernei. Această stradă va prelua, din nou, şi traficul greu pe ambele sensuri.
Începând de astăzi se anulează sensul unic de pe strada Cernei (instituit în urmă cu aproximativ o lună), iar traficul greu va fi preluat, din nou, de artera amintită (pe ambele sensuri). Practic, se revine la situaţia existentă înainte de data de 6 iunie 2023.
Astfel, începând de astăzi, se va putea circula pe ambele sensuri pe strada Cernei (indiferent de tonaj), iar traficul camioanelor nu mai este permis peste podul din zona Mendi şi nici pe porţiunea străzii Aurel Vlaicu dintre Piaţa Libertăţii şi intersecţia cu b-dul Decebal”, a anunțat Primăria Hunedoara, miercuri, în jurul prânzului.