• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, de Ziua Minerului: „Închiderea accelerată a mineritului a fost o greșeală strategică”

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat joi la ceremoniile organizate la Petroșani și Lupeni, cu prilejul Zilei Minerului. În mesajul transmis, acesta a adus un omagiu ortacilor și a susținut că închiderea accelerată a exploatărilor miniere și a capacităților de producție pe bază de cărbune reprezintă „o greșeală strategică”, care afectează securitatea energetică a României.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat joi, la Petroșani și Lupeni, la ceremoniile dedicate Zilei Minerului și comemorării victimelor grevei din din 6 august 1929, care a rămas în istorie drept unul dintre cel mai sângeros conflict de muncă.

În mesajul transmis cu acest prilej, liderul administrației județene a vorbit despre sacrificiul generațiilor de mineri și despre rolul pe care Valea Jiului l-a avut în dezvoltarea României.

„Ziua Minerului nu este doar o dată în calendar, ci un reper al identității, al demnității și al curajului oamenilor care au trudit și încă trudesc în adâncurile pământului. Această zi poartă o încărcătură istorică dureroasă și sfântă. Data de 6 august ne amintește de tragicele evenimente din 1929 de la Lupeni, când ortacii au plătit cu propria viață prețul luptei pentru dreptate și condiții umane de muncă”, a transmis Laurențiu Nistor.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara susține că politicile de închidere a mineritului și a capacităților energetice pe bază de cărbune au fost o decizie greșită și avertizează asupra riscurilor pentru securitatea energetică a țării.

„Astăzi, însă, privind spre prezentul și viitorul energeticii românești, este de datoria noastră să spunem lucrurilor pe nume. Închiderea accelerată a mineritului și lichidarea capacităților de producție pe bază de cărbune au reprezentat o greșeală strategică a unor decidenți care au privit realitatea din birouri, ignorând specificul și nevoile naționale”, afirmă Laurențiu Nistor.

Acesta consideră că energia produsă pe bază de cărbune rămâne importantă pentru funcționarea sistemului energetic național.

„În astfel de momente grele, când sistemul are nevoie de energie constantă, «în bandă», se vede cel mai clar cât de mult contează cărbunele pentru securitatea energetică a României. Fără energia furnizată de Valea Jiului, România devine mai vulnerabilă și mai dependentă de importuri scumpe”, a declarat președintele CJ Hunedoara.

Laurențiu Nistor susține că tranziția energetică trebuie realizată fără a afecta comunitățile miniere și independența energetică a țării.

„O tranziție energetică nu poate fi numită «justă» dacă ea sacrifică independența energetică a țării și lasă comunități întregi fără perspectivă. Avem datoria morală nu doar să păstrăm vie memoria celor care au clădit acest județ, ci și să luptăm pentru măsuri pragmatice, pentru investiții reale în regiune și pentru reevaluarea rolului pe care resursele noastre îl au în siguranța națională”, a mai transmis acesta.

La finalul mesajului, președintele Consiliului Județean Hunedoara a adresat un gând de recunoștință minerilor și familiilor acestora.

„În numele Consiliului Județean Hunedoara și al meu personal, transmit întregii comunități minerești – celor aflați în activitate, veteranilor de la pensie și familiilor minerilor – un mesaj de profundă recunoștință. Veșnică amintire eroilor din adâncuri! Minerilor aflați în activitate le doresc sănătate, putere și pace! Noroc bun!”, a încheiat Laurențiu Nistor.

blank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *