Singurul senator al PNL Hunedoara a demisionat, ieri, din partid. Lucica Dina Muntean, aleasă pe listele liberalilor în Parlament, a anunțat că părăsește tabăra liberalilor, dar nu și legislativul României.
Senatoarea susține că a fost dată la o parte de conducerea județeană a partidului după plecarea primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, la PSD. Înainte de a fi aleasă în Parlament, Lucica Dina Muntean a fost viceprimar al municipiului Petroșani.
Iată motivele demisiei senatoarei:
„Am demisionat din Partidul Național Liberal!
După anunțul primarului Tiberiu Iacob Ridzi că va candida pentru un nou mandat din partea PSD, deși am comunicat presei că eu rămân la PNL, nimeni din conducerea județeană nu a fost interesat de decizia mea. Dimpotrivă!
În mod inexplicabil, consiliera mea, care este membră PNL a fost exclusă din grupul celor care postează pe Facebook de la Deva, iar postările mele nu au mai fost preluate și promovate la nivel de județ, așa cum ar fi fost firesc.
Și mai mult decât atât, anumiți membri PNL Petroșani mi-au transmis că se ia în calcul excluderea mea din partid.
În urma unei discuții purtate pe această temă cu doamna Vetuța Stănescu, președinta PNL Hunedoara, domnia sa mi-a spus că nu este responsabilă de ceea ce fac unii membri ai partidului pe care îl conduce.
Drept pentru care atacurile au continuat. Zilele trecute, pe pagina de Facebook a unei colege de partid a fost preluată una dintre postările mele, cu mențiunea că va trebui să ne lămurim dacă mai fac parte din acest partid.
Aceste semnale mi-au arătat foarte clar că am devenit un personaj incomod, iar derapajele colegilor mei de partid aveau un scop prestabilit, de care conducerea partidului nu era străină. Dacă nu ar fi fost așa, probabil aș fi primit programul activităților și în felul acesta singurul senator pe care îl mai are această formațiune politică, ar fi putut să participe, atât la întâlnirile și consultările care au avut loc pentru desemnarea candidaților de la primăriile din Valea Jiului, cât și la evenimentele de lansare ale acestora.
Dar pentru că, în ciuda deciziei primite de la doamna președintă a PNL Hunedoara, prin care se stabilise că eu răspund de Valea Jiului și de Bănița, acest lucru nu s-a întâmplat, mi se pare corect să mă întreb: oare de ce?
Deși eu nu fac parte din categoria celor care se victimizează și am dovedit mereu că am curajul să lupt pentru dreptate și adevăr, ca urmare a acestor comportamente reprobabile, m-am văzut obligată să aleg! Și astăzi am ales să demisionez din Partidul Național Liberal, după 12 ani de activitate politică, întâi ca și consilier local, apoi viceprimar, iar în prezent senator.
Îmi voi continua activitatea ca senator dezafiliat, știind că îmi pot duce la bun sfârșit proiectele începute, cu sprijinul colegilor din Parlamentul României, care mă respectă și îmi apreciază onestitatea, munca susținută și dorința de a face bine oamenilor.
Doresc să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat și susținut și să îi asigur pe toti cetățenii din Valea Jiului și din judetul Hunedoara că, deși voi activa ca senator independent, voi continua să lupt pentru rezolvarea problemelor specifice Văii Jiului și județului nostru, voi continua să-mi susțin proiectele și voi rămâne același senator activ și implicat cum am fost încă de la preluarea mandatului”, a scris senatoarea Lucica Dina Muntean, aleasă pe listele PNL.
Reacția PNL Hunedoara
La scurt timp după anunțul făcut de Lucica Dina Muntean, PNL Hunedoara a reacționat.
„Motivele indicate de doamna senator Lucica Muntean privind demisia din partid sunt false!
Am luat act cu surprindere de demisia din partid a doamnei senator Lucica Dina Muntean și mai ales a motivelor invocate de aceasta, care ar fi stat la baza acestei demisii.Ca răspuns public la acuzațiile pe care le formulează, dorim să vă informăm că apreciem activitatea politică pe care doamna senator Muntean a desfășurat-o în Parlament, fiind angrenată în mai multe proiecte legislative.
Din păcate, această activitate nu a fost dublată cu cea în teritoriu, iar acest lucru a avut la bază tocmai solicitarea expresă a doamnei Muntean, care în toată această perioadă a locuit în București, vizitând ocazional Valea Jiului.
Cât privește excluderea consilierei sale din acel grup de comunicare, este vorba de o decizie internă a partidului și este argumentată de activitatea ei din mediul online, precum și a soțului ei, care par centrați pe un alt partid, nu spre PNL.
Totodată, menționăm ca doamna Lucica Muntean a fost membru al Biroului Politic Județean al PNL și al Biroului Local Petroșani, decizie care a aparținut domnului Cosmin Rădescu, actualul președinte și candidat PNL la funcția de Primar al Municipiului Petroșani.
Apreciem că un om vertical, așa cum susține că este doamna senator Lucica Dina Muntean, își însoțește demisia din partid de cea din Parlament, dat fiind faptul că este o funcție politică, postul de senator fiind câștigat pe listele PNL Hunedoara și nu uninominal”, se arată în informarea PNL Hunedoara.
În luna decembrie a anului trecut, și senatorul Vasilică Potecă a plecat din PNL. Acesta s-a îndreptat către AUR.