Dezbatere publică, astăzi, la Primăria Deva, pentru investiția care ar urma să se facă în apropierea Colegiului Național „Decebal” din localitate. La dezbatere au fost prezente toate părțile implicate, de la investitor, la proiectant, la oameni din zonă, arhitectul șef al municipiului Deva, primarul Lucian Ioan Rus și doi consilieri locali, respectiv Lucian Mara și Emanuel Clej. Acesta a fost a doua dezbatere publică pe acest proiect, după ce în urma primei întâlniri la administrația locală au fost înaintate multe sesizări.
Dezbaterea a durat aproape două ore, iar discuțiile s-au aprins la un moment dat.
„Investitorul dorește să implementeze o unitate de cazare, un hotel, pe un teren din intravilanul municipiului Deva, în zona cunoscută sub numele de U.G.I.R.A, unde a funcționat cu mulți ani în urmă o unitate de întreținere auto pentru administrația județeană. Terenul este parțial liber de construcții. Construcțiile care sunt, sigur, vor fi demolate și toate discuțiile care s-au născut în legătură cu acest amplasament sunt legate de circulație, de modul de acces în parcelă și de implicațiile în zonă. Noi am încercat să rezolvăm aceste probleme, prin determinarea modului de acces în parcelă. Am făcut mai multe studii, avem un studiu de circulație și a rezultat următoarea variantă: să intrăm în parcelă prin curte pe la Finanțele Publice, din strada Avram Iancu, traversând o clădire de garaje, și să ieșim pe aleea de pe care se face accesul acum (care dă în strada Andrei Șaguna – n.r.), printre două locuințe, cu o relație de stânga obligatoriu. Adică cei care ies din incintă să nu poată ieși înspre liceu, ci ar ieși din nou înspre Avram Iancu”, spune arhitectul Dumitru Armășescu, proiectantul lucrării.
Strada Avram Iancu are, astăzi, sens unic, dinspre strada Andrei Șaguna, iar descărcarea traficului se face exclusiv în Bulevardul Iuliu Maniu. Investitorul propune ca circulația pe strada Avram Iancu să se facă în ambele sensuri și, în același timp, pentru decongestionarea traficului la orele de vârf, atunci când în zonă sunt foarte multe mașini, să se facă o ieșire în bulevardul Decebal printre Tipografia Astra și SuperMercato.
„Noi am făcut un studiu în care am studiat circulația din toată zona. Pe acest tronson să fie acces în două direcții, în sensul că autospecialele pompierilor, autospecialele de gunoi, salvările, ele să intre pe aici (din strada Avram Iancu). (…) Noi am propus o reorganizare a circulației. Am propus această bretea (printre Tipografia Astra și SuperMercato – n.r.) care nu are legătură cu investiția noastră în sine – pentru că de la hotel s-ar putea merge numai spre strada Avram Iancu – pentru a simplifica circulația care este destul de intensă la anumite ore, dimineața și la prânz, atunci când vin foarte mulți părinți cu copiii. S-ar ieși și pe aici, nu doar prin bulevardul Iuliu Maniu. (…) Știu că există discuții legate de această bretea, ea este utilă pentru circulația punctiformă legată de Decebal. Cei care vin să lase sau să ia copiii, ar ieși pe aici. (…) Temerea că prezența hotelului ar aduce un spor semnificativ de circulație nu prea este întemeiată, pentru că la hotel vine un număr limitat de mașini, 20-30 maximum pe zi”, a explicat arhitectul Dumitru Armășescu.
Mașinile de intervenție ale pompierilor ar intra înspre hotel din zona străzii Andrei Șaguna, la fel ca în cazul mașinilor de gunoi. Această zonă va fi semaforizată, potrivit arhitectului Armășescu. Semaforul ar urma să fie acționat manual în cazul mașinilor de gunoi, iar în cazul unui incendiu, instalația de alarmare a hotelului ar fi cea care ar comuta semaforul.
Soluția a fost dezaprobată de consilierul local Lucian Mara, care a spus că, în cazul în care ar fi un incendiu, singura cale de ieșire a clienților din parcarea hotelului ar fi înspre Andrei Șaguna, ceea ce ar duce, probabil, la o situația nu tocmai de dorit.
Prezent la dezbatere, avocatul Ovidiu Filipescu, reprezentantul câtorva persoane fizice sau juridice care locuiesc pe strada Andrei Șaguna, și-a arătat dezacordul față de acest proiect și față de reconfigurarea zonei.
„Ieșirea în bulevardul Decebal, din strada Andrei Șaguna, printre blocul N și blocul M. Din ce am văzut la dumneavoastră în proiect, era o lățime de 5 metri. Calea de rulare are o lățime de 5 metri. Distanța dintre peretele blocului N și peretele tipografiei Astra, personal, subsemnatul cu rulata – 6 metri. Există acolo un 0,80, alăturat celor 5 metri, probabil destinat unui trotuar. 0,80, mi se pare total neîndestulător (…) Zona de acolo defluește trafic pietonal exclusiv. Vin elevi, copii, minori de clase gimnaziale și liceale. Sute de elevi, dimineața, în intervalul orar 7:30-8:15 și de la prânz, începând cu 11:45 până la 14:30-15. De la trei treceri de pietoni, cea de la piață, cea din mijlocul bulevardului Decebal și cea de la Episcopie. În proporție de 80%, elevii vin pe aici. Pe un trotuar de 80 de centimetri este absolut imposibil. Vor fi nevoiți să meargă pe calea de rulare auto. În al doilea rând scările de intrare la magazinul SuperMercato vor trebui să dispară, pentru că trece calea de rulare pe acolo, iar la locatarii din blocul M le dispar scările. Mi se pare total neavenită acea ieșire. A doua chestiune cu privire la acces. Spuneați că faceți acces și prin curtea AJFP. Eu aș cere doameni arhitect șef să vă ceară să faceți anumite precizări legale, pentru că nu știm cine este proprietarului acelei bucăți de teren, care este între clădirea Finanțelor și o locuință proprietate privată. (…) Regulamentul general de Urbanism prevede foarte clar, la articolul 25, la Capitolul Accese carosabile că: autorizarea lucrărilor de acces se face numai dacă există lucrări de acces pe drumul public sau prin servitute. Avem două condiții prevăzute de actul reglementator: să avem drum public – bănuiesc că nu este drum public – sau servitute”, a spus avocatul Ovidiu Filipescu, mandatat de șase familii care locuiesc pe strada Andrei Șaguna și de trei persoane juridice care au sediul pe aceeași strada.
O altă problemă ridicată a fost cea a vibrațiilor care vor fi produse atât de demolarea în sine a garajelor care mai sunt pe proprietatea investitorului, cât și de mașinile de mare tonaj care vor intra pe stradă odată cu începerea construcției.
„La momentul cumpărării casei, unul dintre ziduri, cel dinspre vecinul de la nr. 11, a fost rupt în două. Probabil datorită vibrațiilor, pentru că este o casă din 1950. Am consolidat-o, dar eu vreau să știu cineva îmi va reconsolida casa, pentru că acolo vor fi iar vibrații de la marile mașini, pentru că acolo se construiește un hotel. Plus că am autorizație de la DSP, de la Casa de Sănătate. Îmi afectează afacerea, pentru că eu pierd acele autorizații, am angajați. Dacă se face o fisură, eu nu mai am voie acolo să mai lucrez cu copii, dau afară angajați, ce facem? Sunt singura persoană care oferă terapie gratuită copiilor cu autism. Dacă eu pierd autorizațiile din cauza acestor vibrații ce fac?”, se întreabă Simona Lupu.
„În construcții există antivibrație din cauciuc. Noi la intrarea de pe șaguna și până în șantier vom pune pe asfalt un covor care nu permite nicio vibrație”, a spus Dan Faur, investitorul care vrea să ridice hotelul.
Oamenii se tem și că în hotel, atunci când va fi gata, vor fi evenimente de genul nunților și botezurilor, care vor distruge liniștea zonei, sau că nu vor mai avea locuri de parcare.
„Eu am cerut doar două sensuri pentru bucata de 80 de metri pe care vor circula clienții care vor veni la hotel. Dispar 12 locuri de parcare, dar le pot da de la mine (n.r. – în parcarea hotelului), în scris”
Dan Faur, proprietarul terenului pe care vrea să ridice un hotel, le-a garantat verbal că acolo vor avea loc doar conferințe și evenimente de business.
Cea mai mare problemă ridicată, însă, a fost cea cu privire la transformarea locului dintre blocurile N și M în cale de rulare auto.
„Pe mine mă doare cel mai mult strada care este între Tipografia Astra și SuperMercato. Eu am o ușă care dă exact în strada pe care o veți construi dumneavoastră. O pot muta. Dar nu va fi bine să fie stradă în acel loc. Ies copiii, fug din bloc, circulă mașina. Vă dau în scris că în maxim un an de zile se vor întâmpla accidente”, spune reprezentantul Tipografiei Astra.
Consilierul local Emanuel Clej a propus o posibilă rezolvare a traficului în zonă. Acesta a spus că o soluție mai bună, din punctul său de vedere, ar fi ca sensul unic să fie schimbat: intrarea pe strada Andrei Șaguna să fie realizată dinspre bulevardul Iuliu Maniu, în felul acesta fiind degrevată zona sensului giratoriu de la AJOFM, dar în același timp ar fi rezolvată și ieșirea de pe proprietatea investitorului, care își dorește să poată face obligatoriu la stânga la ieșirea din hotel. De asemenea, la intersecția cu strada Avram Iancu, șoferii ar avea posibilitatea de a merge în două sensuri, fie în sus, înspre tribunal, fie în jos, înspre catedrală.
Edilul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, după ce a ascultat toate părțile implicate, a propus suspendarea dezbaterii pentru Planul Urbanistic Zonal, din cauza evidentei nemulțumiri pe care oamenii și-au exprimat-o public.