O parapantistă în vârstă de 52 de ani a rămas suspendată, în această seară, pe o stâncă de la Măgura Uroiului. Un apel la 112 a alertat autoritățile, iar pentru salvarea femeii au fost mobilizați alpiniștii ISU Hunedoara și echipa Salvamont.
La fața locului a fost direcționată și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Deva, pentru acordarea primului ajutor medical, dacă situația ar fi impus-o.
Femeia a fost găsită conștientă și cooperantă de echipele de intervenție și a fost extrasă în siguranță din zona în care rămăsese blocată.
Din fericire, parapantista nu a suferit răni și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.