• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Noul stadion „Corvinul 1921” face un nou pas înainte. Primăria Hunedoara pregătește demolarea vechii arene

Proiectul noului stadion „Corvinul 1921 Hunedoara” înaintează. Reprezentanții Primăriei Hunedoara și ai Companiei Naționale de Investiții au analizat, la București, ultimele detalii ale proiectului tehnic, iar administrația locală a lansat deja licitația pentru demolarea actualului stadion. Dacă procedurile nu vor fi întârziate de contestații, construcția noii arene ar putea începe la începutul anului viitor.

La sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI) a avut loc o ședință de lucru privind proiectul tehnic al viitorului stadion din Hunedoara. La întâlnire au participat primarul Dan Bobouțanu, arhitectul-șef al municipiului, Radu Hanga, șeful Serviciului Tehnic, Dacian Burdulea, reprezentanți ai CNI și ai asocierii de firme care realizează proiectarea tehnică și execuția investiției.

Potrivit administrației locale, proiectul tehnic este în faza finală și urmează să fie predat Companiei Naționale de Investiții.

În paralel, Primăria Hunedoara a demarat procedura de achiziție publică pentru desemnarea firmei care va demola actualul stadion.

„Împreună cu doi colegi din Primărie, arhitectul-şef Radu Hanga şi şeful Serviciului Tehnic, Dacian Burdulea, am participat astăzi la o şedinţă de analiză privind proiectul viitorului stadion de la Hunedoara, ce s-a desfăşurat la Bucureşti, sub coordonarea domnului Ioan Gabriel Diaconu, directorul Unităţii de Supervizori din cadrul Companiei Naţonale de Investiţii, alături de reprezentanţi ai asocierii de firme care se ocupă de proiectare tehnică şi execuţie a lucrărilor. S-au pus la punct ultimele detalii privind proiectul tehnic al noului stadion, înainte ca toată documentaţia să fie predată către CNI. În paralel, Primăria Hunedoara a demarat procedura de achiziţie publică pentru a se desemna firma care să execute lucrările de demolare a vechiului stadion. Dacă nu vor fi contestaţii, eu sper ca această licitaţie să se finalizeze în ultima parte a lunii august – început de septembrie, astfel încât să ne putem apuca de demolare în toamna acestui an. În paralel cu demolarea, Consiliul Judeţean Hunedoara ne va ajuta cu o altă lucrare amplă şi destul de costisitoare: mutarea canalului colector al reţelei de canalizare care trece pe sub amplasamentul stadionului. Primăria Hunedoara face tot posibilul ca lucrările de construire a noului stadion să poată fi demarate la începutul anului viitor”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

Noua arenă va fi construită prin Compania Națională de Investiții, în baza contractului semnat de Ministerul Dezvoltării și compania Erbașu. Investiția este estimată la aproximativ 54 de milioane de euro, cu TVA inclus.

Stadionul va avea o capacitate de 10.209 locuri, va fi construit pe un regim de înălțime subsol + parter + trei etaje și va respecta standardele FIFA și recomandările UEFA pentru organizarea competițiilor de fotbal.

Proiectul include, pe lângă terenul de joc și tribune, vestiare moderne, cabinet medical, birouri administrative, spații tehnice și comerciale, restaurant, săli de conferință, sală de box, săli de forță și cardio, precum și spații destinate închirierii.

În exterior vor fi amenajate zone de promenadă și pentru evenimente, iar sub stadion va fi construită o parcare cu 430 de locuri. Arena va beneficia de instalație de nocturnă, tabelă electronică și ecran de mari dimensiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *