Fostul șef al ISU Hunedoara, Viorel Demean, a fost transferat cu elicopterul la Timișoara, la Chirurgie Toracică. Glonțul cu care s-a împușcat i-a afectat un plămân, care a fost invadat cu sânge și aer. Demean a fost băgat de urgență în sala de operații de la Deva, unde medicii i-au băgat un tub de dren în plămân, pentru a putea elimina sângele și aerul.
„Bărbat împușcat, plagă hemitorace stâng, marcă de intrare și de ieșire, conștient, cooperant, stabilizat la fața locului. A fost dus la Urgență, unde au fost făcute investigații și a fost constatat diagnosticul de hemopneumotorax masiv, care înseamnă sânge și aer în plămân. A fost băgat în sala de operații, i-a fost montat un tub de dren, pentru a elimina sângele și aerul din plămân. S-a solicitat elicopterul și a fost transferat la Chirurgie Toracică, la Timișoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.
Apelul la 112 a venit în această dimineață, atunci când soția lui Viorel Demean a anunțat că fostul șef al ISU Hunedoara s-a împușcat accidental.
„Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a fost sesizat astăzi, în jurul orei 10:30, prin apelul de urgență 112, de către o femeie cu privire la faptul că soțul acestuia s-ar fi împușcat accidental cu pistolul pe care îl deține legal în piept (in zona toracelui), în timp ce se afla la locuința acestuia, din Deva. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical în stare stabilă și transportat la Spitalul Municipal Deva, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Polițiștii au întocmit, în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor si continuă cercetările, in vederea stabilirii circumstantelor producerii evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.