• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Municipiul Hunedoara are buget. Anul acesta, două treimi din fonduri merg spre investiții

Consiliul Local al Hunedoara a adoptat astăzi bugetul municipiului pentru anul 2026, unul orientat spre dezvoltare și modernizare. Aproximativ 63% din bugetul total va fi direcționat către proiecte de investiții, în timp ce restul fondurilor sunt alocate cheltuielilor de funcționare.

La acest moment, bugetul municipiului este estimat la aproximativ 486,6 milioane de lei (circa 95,5 milioane de euro), însă autoritățile locale anticipează o creștere semnificativă până la finalul anului, odată cu atragerea de noi finanțări europene.

Din suma totală, aproximativ 182 de milioane de lei sunt destinați funcționării – servicii publice, întreținere, iluminat sau reparații – în timp ce cea mai mare parte a fondurilor va susține investițiile derulate de administrația locală.

Primarul Dan Bobouțanu a subliniat că municipiul continuă o strategie începută de mai mulți ani, în care accentul cade pe dezvoltare:

„Este al optulea an consecutiv în care reuşim să avem în buget mult mai mulţi bani pentru investiţii decât pentru funcţionare şi mă bucură acest fapt. În plus, reuşim să păstrăm acea proporţie sănătoasă din punct de vedere financiar: doar o treime din buget – pentru funcţionare, restul banilor – pentru investiţii. În urmă cu 10 ani raportul era total inversat, iar sumele pentru capitolul „dezvoltare” cred că erau de 10 ori mai mici decât cele de acum.
Anul acesta cred că vom semna contracte de finanţare pentru încă 21 de proiecte cu finanţare europeană. În total va fi vorba de încă 60 de milioane de euro pe care, odată ce avem contracte de finanţare semnate, va trebui să le includem în buget, pentru că aşa prevede legea. Este un buget echilibrat care dovedeşte că ne menţinem pe calea cea bună în ce priveşte gospodărirea şi modernizarea oraşului”.

Potrivit administrației locale, bugetul reflectă o direcție clară: investiții consistente în infrastructură și dezvoltare urbană, cu scopul de a transforma Hunedoara într-un oraș tot mai atractiv pentru locuitori și investitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *