• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Municipiul Deva are buget local pentru 2025, iar jumătate merge către investiții. Ce proiecte pregătește administrația locală pentru anul acesta

Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat, astăzi, bugetul pentru anul 2025. Municipiul Deva are un buget de aproximativ 490.222.000 de lei, sumă din care aproape jumătate, respectiv 49,23% merge la investiții. Potrivit administrației locale, ponderile cele mai importante în cadrul cheltuielilor cu investițiile le au proiectele cu finanțare UE/PNRR, ca urmare a obligațiilor asumate prin contractele de finanțare.

„Proiectele de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile și PNRR acoperă o plajă mare de domenii gestionate de Primăria municipiului Deva: clădirile și dotările unităților de învățământ preuniversitar de stat, eficiența energetică prin anveloparea blocurilor, mobilitatea urbană și infrastructură socială.

La fel ca și în anii precedenți și bugetul din acest an se axează mult pe finanţarea investiţiilor. Ponderea totală investiţiilor în bugetul local al Municipiului Deva este de 49,23%. Din totalul cheltuielilor bugetului local, pentru investiții s-a alocat suma de 241.312,51 mii lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de buget. 

Proiectul de buget a trecut la vot, singurul care a votat împotriva sa fiind consilierul local POT Octavian Tabac. Colega sa de partid, Alexandra Indrei, prezentă în sală la ședință, a dispărut din primărie înainte cu câteva minute de momentul votului și s-a întors exact după ce bugetul a trecut.

Edilul Devei, Lucian Ioan Rus, a mulțumit consilierilor care au votat proiectul, dar și șefilor instituțiilor din cadrul administrației locale, care au muncit pentru realizarea unui buget echilibrat, care să permită investiții, dar care să asigure, totodată, și cheltuielile de funcționare.

„Bugetul este împărțit în două, bineînțeles. Până la urmă, este un buget echilibrat, aproape 50% merge pe parte de funcționalitate, aproape 50% pe partea de investiții. Ne dorim foarte mult să putem să avem banii alocați pentru proiectele europene pe care le avem din mandatul trecut, dar și pentru cele pe care le-am depus și noi. Sunt destul de multe proiecte la care lucrăm sau pe care le-am depus. Ne dorim să avem partea de cofinanțare și partea de neeligibile, pentru a putea duce aceste proiecte la bun sfârșit”, spune primarul Devei, Lucian Ioan Rus.

 

 

Proiecte pentru viitor

Muzeul Gimnasticii este unul dintre proiectele care vor fi depuse în următoarea perioadă. Administrația locală a și identificat locul unde va fi amplasat, în actualul spațiul folosit de SPIGM, de la poalele Cetății. Primarul Devei spune că un alt proiect pentru care astăzi caută soluții de finanțare este construirea unui parc industrial. Există o posibilitate de finanțare, cu fonduri europene, însă banii nerambursabili nu acoperă decât jumătate din suma necesară. Zilele acestea, edilul se va întâlni cu reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții, cu Banca Mondială și cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru a găsi o soluție și pentru cofinanțarea de 50% pentru realizarea acestui proiect.

„În principal, vrem să depunem în perioada următoare proiectul pentru Muzeul Gimnasticii, un proiect pe care mulți deveni îl așteaptă. E un proiect pe care am discutat împreună cu colegii din primărie. E un proiect foarte interesant și foarte frumos, dar până la urmă e un proiect emblematic pentru noi, ca Deva, dar și ca România. Este prevăzută locația în locul SPIGM, iar până la sfârșitul anului dorim să scoatem SPIGM din această zonă turistică a municipiului Deva, să fie o zonă propice pentru turism și pentru sport. Nu cred că are ce căuta în aceea zonă o companie care, până la urmă, se ocupă de zonele verzi, iar acolo să fie un loc redat turismului, redat devenilor și celor care ne vizitează orașul. 

Pe lângă asta, dorim că creionăm un proiect pentru un parc industrial în municipiul Deva. Chiar săptămâna trecută am fost la ADR Vest și am discutat cu cei de acolo. Ce ne încurcă în momentul de față este partea de cofinanțare, pentru că este o finanțare doar cu 50% nerambursabil. În momentul de față avem discuții cu BEI (Banca Europeană de Investiții – n.r.), pentru că dorim să fie inclusă și în strategia de contractare și această cofinanțare pe care trebuie să o depunem. Mai mult decât atât, săptămâna viitoare mă voi întâlni cu domnul ministru Cseke (Attila Cseke – Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, n.r.) și cu cei de la Banca Mondială, pentru a găsi alte soluții de finanțare pentru proiecte pe care le gândim pentru municipiul nostru. Parcul de la Opera s-a semnat contractul de finanțare săptămâna trecută, se va demara procedura pentru licitație, cu siguranță va fi o lucrare care va începe anul acesta”, spune primarul Devei, Lucian Ioan Rus.

Gradul de îndatorare al Municipiului Deva este în procent de 9,88%, anul acesta, față de limita de îndatorare de 30% prevăzută de Legea nr.273/2006.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *