Mircea Marcel Popa este noul viceprimar al municipiului Hunedoara. În cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local ce a avut loc astăzi, Mircea Marcel Popa a fost ales în această funcție, după vacantare postului de viceprimar, în urma decesului lui Cătălin Florin Olar.
Potrivit unui comunicat transmis de administrația locală, Mircea Popa este de profesie inginer şi a mai fost viceprimar al Hunedoarei în perioada 2000 – 2004. În perioada 2016 – 2020 a fost consilier judeţean, iar din 2020 este consilier local al municipiului Hunedoara.
„Domnul Mircea Marcel Popa a fost propunerea mea pentru postul de viceprimar, susţinută de grupul de consilieri PSD, în principal datorită experienţei domniei sale în administraţia publică locală. Sunt încrezător că ne va fi de mare ajutor în buna derulare a activităţii Primăriei. Îi urez bun venit în Consiliul Local domnului Mircea Florea. Încă resimţim dispariţia total neaşteptată a bunului nostru coleg şi prieten Cătălin Florin Olar, un om pe care nu-l vom putea uita vreodată, dar suntem obligaţi să mergem înainte”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Tot astăzi, componenţa Consiliului Local Hunedoara a fost completată de domnul Mircea Florea (în cea de-a doua imagine), membru supleant pe lista Partidului Social Democrat.