fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Medic din Deva, dispărut în apele lacului Gozna (Văliug). Tânărul de 31 de ani este căutat de scafandri din Caraș-Severin și Hunedoara, după ce, ieri, a intrat să înoate în lac, dar nu a mai ieșit

Un tânăr de 31 de ani, medic la Deva, este căutat în aceste momente, în apele lacului Gozna (Văliug). Bărbatul a dispărut ieri după-amiază, după ce a intrat în apă să înoate.

Duminică, în jurul orei 16, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, s-a solicitat ajutorul  polițiștilor și pompierilor militari pentru căutarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 30 de ani, posibil înecată în Lacul Gozna. Până la această oră, bărbatul dat dispărut nu a fost găsit.

La fața locului s-au deplasat încă de ieri, după primirea apelului telefonic, polițiști, jandarmi și pompieri din cadrul Detașamentului Reșița, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și cu o barcă de salvare. În sprijin au fost solicitate echipaje specializate din județele învecinate, două de la ISU Arad și două de la ISU Hunedoara, transmiteau reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul căutat, în vârstă de 31 de an, se afla împreună cu alți prieteni pe un ponton amenajat pe malul Lacului Gozna (Văliug) și ar fi fost văzut intrând în lac pentru a înota, însă nu a mai fost văzut ieșind la mal, informează Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

În acest moment, echipajele de intervenție, formate din polițiști, pompieri militari și jandarmi, continuă verificările și căutările, în vederea găsirii persoanei în cauză.

„Pompierii continuă căutările bărbatului dispărut, posibil înecat în lacul Gozna.

Pentru misiunea de căutare-salvare intervin astăzi:
– 1 echipaj de pompieri cărășeni, cu o autospecială de intervenție care are în dotare o barcă de salvare;
– 2 echipaje de scafandri din cadrul județelor Arad și Hunedoara;
– o ambulanță SAJ CS cu medic.

Misiune în dinamică”, este informarea transmisă către Știri din Hunedoara de purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.

Tânărul de 31 de ani, Alin Popescu, este medic ginecolog la Spitalul Județean de Urgență Deva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *