Un autoturism aflat într-o parcare din localitatea Petroșani a ars în întregime aseară, după ce persoane deocamdată necunoscute i-ar fi dat foc intenționat. La această concluzie au ajuns pompierii, care au stabilit ca sursă probabilă de aprindere folosirea intenționată a focului.
Autoturismul aparținea unui femei în vârstă de 38 de ani, iar polițiștii au deja un cerc de suspecți.
„În data de 06 septembrie 2023, în jurul orei 22.10, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că i-a fost incendiat autoturismul, care se afla parcat pe o stradă din Petroșani.
Autoturismul în cauză a ars în totalitate, iar ulterior, conform constatării ISU – Detașamentul de Pompieri Petroșani, s-a stabilit că sursa probabilă de aprindere a fost determinată de folosirea intenționată a unei sursei de aprindere. În cauză, polițiștii su întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere și au demarat cercetări vederea identificării prezumtivului autor al faptei, până în momentul de față fiind constituit deja un cerc de bănuiți”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.