Lucrările la pistele de bicicliști și trotuarele aferente din Deva se apropie de final. Ce a fost mai greu a trecut deja, pentru că muncitorii au finalizat mare parte din proiect, realizând infrastructura necesară pentru investiție. A fost turnat betonul și a fost montat pavajul pe aproape toată suprafața celor două sensuri de mers, de la zona Deva Mall, până la sensul giratoriu din cartierul Dorobanți.
„În mare parte, infrastructura pentru pistele de biciclete și trotuare este finalizată. Canalizația pentru introducerea cablurilor aeriene în subteran este aproape finalizată. Se lucrează la montarea echipamentelor aferente stațiilor de închiriere biciclete. Vor fi două posturi de închiriere biciclete, respectiv 20 de bucăți. Au fost executate fundațiile pentru stâlpii de iluminat, care se vor înlocui pe acest tronson”, a declarat primarul Devei, Nicolae-Florin Oancea.
Mai multe echipe de muncitori lucrau astăzi pe zona cuprinsă între Liceul Auto și sensul giratoriu din cartierul Dorobanți, în zona Hotel Deva, dar și în zona stației de autobuz de la Opera.
Potrivit primarului Devei, Nicolae-Florin Oancea, la final, lucrarea trebuie să fie la standarde de calitate pentru a fi recepționată. Edilul spune că au fost constatate neconformități de către dirigintele de șantier, dar toate trebuie să fie remediate.
„Eu păstrez legătura în permanență cu dirigintele de șantier. A constatat undeva la aproximativ 40 de neconformități pe cei 3,2 kilometri. Toate acele neconformități trebuie remediate. Lucrările se desfășoară astfel: sunt montatorii de pavaj, care au front de lucru, și mai sunt una sau două echipe în spate, care vin cu micile corecții. În așa fel încât, cele 40 și ceva de neconformități care erau în urmă cu o lună de zile, să fie rezolvate. Până acum, au rezolvat aproape jumătate dintre ele, dar trebuie să le rezolve pe toate, pentru a putea semna recepția parțială sau recepția la terminarea lucrărilor. Toate acele mici probleme se remediază, iar atunci când va fi făcută recepția la terminarea lucrărilor, tot tronsonul, pe ambele sensuri, de la Deva Mall și până în Dorobanți, va fi la standard de calitate. Veți vedea că, la final, oamenii vor fi mulțumiți, la fel cum s-a întâmplat și cu lucrările la Centrul Istoric al Devei, unde apreciază acum frumusețea acestei zone. Îmi cer scuze încă o dată locuitorilor municipiului Deva pentru tot disconfortul creat pe parcursul lucrărilor, dar, când acestea vor fi finalizate, îmi doresc ca oamenii să se bucure de ele”, a declarat primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea.
Proiectul prevede construirea pistelor pentru biciclişti dar și reabilitarea, construcţia de trotuare, instalații electrice și iluminat public, sistem de telegestiune a iluminatului stradal, achiziţionarea şi instalarea de rastele pentru parcarea bicicletelor, camere de supraveghere video, achiziţionarea şi instalarea sistemului de închiriere biciclete (inclusiv biciclete), instalarea echipamentelor pentru contorizarea numărului de pietoni/biciclişti care utilizează pista şi spaţiul pietonal nou creat și realizarea și amenajarea de noi spații verzi. Se vor monta pe traseu și 45 de camere video care vor contribui la creșterea siguranței cetățenilor și a bicicliștilor. Toate rețelele (cablurile) aeriene se vor monta în canalizație subterană.
Este o investiție de peste 3,2 milioane de euro care face parte din Planul de Mobilitate Urbană al Municipiului Deva.

Care noi spații verzi, că în unele zone au defrișat gradul viu, l-au scos din rădăcini cu utilajele?!