S-au finalizat lucrările de creștere a eficienței energetice a blocului 60 de pe Aleea Streiului din municipiul Deva. Recepția a fost efecuată în ultima zi a lunii octombrie.
Potrivit administrației locale, principalele lucrări care au fost executate sunt: izolarea termică a fațadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, închideri de balcoane cu tâmplărie termoizolantă, termo-hidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, izolare termică a planșeului peste subsol, înlocuire lifturi.
„Datorită faptului că intrările în acest bloc nu permit amenajarea de rampe pentru persoanele dizabilități locomotorii, s-a achiziționat un elevator electric cu șenile pentru transportul acestora pe scări. Lucrările de creștere a eficienței energetice a acestui bloc au fost finanțate din fonduri europene, prin POR 2014-2020, iar obiectivul general al proiectului l-a reprezentat creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 60 de pe Aleea Streiului din municipiul Deva, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, de a reduce consumul de energie.
Cele 130 de apartamente din cele două scări de bloc au trecut la o clasă energetică superioară. Confortul termic al locatarilor este îmbunătățit, iar consumul de energie pentru încălzire a fost redus”, se arată într-un acomunicat de presă emis de Primăria Deva.
Conform Certificatului de performanță energetică elaborat la finalizarea lucrărilor de reabilitare termică, clădirea a trecut de la clasa energetică C la clasa energetică A. Perioada de garanție acordată lucrărilor este de 5 ani, perioadă în care, atât constructorul cât și beneficiarul, vor urmări comportarea în timp a lucrărilor realizate.
„Așteptăm asociațiile de proprietari să se înscrie în programul de finanțare destinat creșterii eficienței energetice a blocurilor de locuit. Anveloparea blocurilor din Deva este o prioritate pentru administrația publică locală care și-a propus ca un număr cât mai mare de blocuri de locuințe să beneficieze de finanțare prin programele de creștere a eficienței energetice”, se mai arată în documentul mai sus citat.
Valoarea contractului de finanțare pentru acest proiect este de 2.989.216,42 lei (peste 600.000 euro).