Dezvoltarea municipiului Deva. Aceasta a fost principala deviză a evenimentului de lansare oficială în cursa pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Deva a primarului Nicolae-Florin Oancea. Aseară, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din localitate a fost arhiplin. Sute de oameni au venit să îl susțină pe primarul Devei, oameni care își doresc continuitate în administrația locală, pentru ca proiectele câștigate să poată fi implementate.
La eveniment au fost invitați și oameni care au dovedit, în activitatea lor, că pot schimba comunități și că pot dezvolta localități, pe care hunedorenii le admiră. Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, este unul dintre ei. Județul Alba este, pentru oamenii din județul Hunedoara, un exemplu de bune-practici, iar Alba-Iulia, ca municipiu reședință de județ, este un oraș înspre care hunedorenii privesc cu admirație. Alba-Iulia are locuri de muncă și se dezvoltă frumos, dar și acolo există și au existat și în trecut investiții și, implicit, șantiere. Pentru că fără șantiere, orașul nu are cum să se dezvolte.
Ion Dumitrel se declară sigur că Deva este pe drumul cel bun și i-a propus edilului Florin Oancea o colaborare strânsă, astfel încât Deva și Alba-Iulia să aibe proiecte comune pe viitor. Urmăriți mai jos, declarația președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.
La eveniment a fost prezent și fostul primar al municipiului Arad, europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă, dar și primarul orașului Cugir, Adrian Teban. Ambii și-au declarat încrederea în primarul Nicolae-Florin Oancea și în proiectele pe care edilul le are pentru Deva.

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte pe care actualul primar le are pentru dezvoltarea municipiului este „Deva nouă”. Florin Oancea spune că efectele acestui acestui „oraș în oraș” au început deja să se vadă. Este pentru prima dată când, în municipiul Deva, sunt vândute apartamente la „faza de proiect”, înainte de a fi construite.
Investițiile în municipiul Deva depășesc suma de 300 de milioane de euro. Sunt bani europeni și guvernamentali atrași de administrația locală, condusă de Nicolae-Florin Oancea. Cu aceste fonduri, primăria a reușit să „repornească motoarele” Devei, iar rezultatele se vor vedea odată cu finalizarea celor aproape 130 de șantiere din municipiu.
Ieri, directorul Colegiului Național „Decebal” din Deva, Marin Florin Ilieș, i-a mulțumit primarului Devei, în numele tuturor directorilor unităților de învățământ din localitate că s-a aplecat înspre nevoile elevilor și dascălilor din Deva, iar astăzi toate liceele, școlile și grădinițele sunt reabilitate sau în curs de reabilitare și dotate cu mobiler nou, dar și cu echipamente „smart”, de ultimă generație.
Traian Berbeceanu: Florin este prietenul meu și primarul meu
Unul dintre cele mai aplaudate discursuri a fost cel al administratorului public al municipiului Deva, Traian Berbeceanu. Acesta și-a declarat din nou susținerea necondiționată pentru Florin Oancea, pe care l-a numit „prietenul și primarul” lui.
Mircia Muntean, prezent la evenimentul de lansare a lui Florin Oancea
La evenimentul de lansare a lui Florin Oancea a fost prezent și Mircia Muntean, fost primar al Devei. Membru PNL Hunedoara, Mircia Muntean a condus administrația locală pentru patru mandate.
Vicepreședintele PNL Florin Roman și-a început discursul mulțumindu-i lui Mircia Muntean, iar toată sala l-a aplaudat. A continuat apoi spunând că a venit la Deva din prietenie, nu pentru lansare, pentru că „Deva nu caută primar, pentru că are”, din momentul în care Florin Oancea a câștigat primul mandat în fruntea administrației locale.
La eveniment au fost prezenți și candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Hunedoara, Călin Petru Marian, președinta PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu, și prefectul județului Hunedoara, Doris Visirin.