• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

La un pas de tragedie, în Deva. O familie cu cinci copii a fost intoxicată cu gaz

S-a dat alarma, aproape de miezul nopții trecute, la Deva. O întreagă familie a fost intoxicată cu gaz, toate cele șapte persoane ajungând la spital. Casa în care locuiau membrii familiei nu este racordată la gaz, iar încălzirea se face cu butelii de aragaz.

„Șapte persoane, dintre care doi adulți și cinci copii au fost duși la UPU  Deva. Tatăl a leșinat, dar și-a revenit până la sosirea echipajelor. Mama și doi copii prezentau vărsături, iar restul copiilor amețeli și greață”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.

La fața locului, echipajele de salvare au constatat că toate cele 7 persoane prezentau simptome ale unei posibile intoxicări: vărsături, amețeli și stare de leșin.
Pompierii, împreună cu două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit de urgență pentru extragerea persoanelor din clădire, acordarea primului ajutor și transportul acestora la UPU – Deva.

„Casa de locuit, o clădire cu 2 etaje, nu este racordată la rețeaua de gaz a orașului Deva, iar încălzirea se face cu butelii de aragaz. Cauzele exacte ale intoxicării sunt în curs de stabilire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hundoara, Lucian Morogan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *