Consiliul Județean Hunedoara a aprobat astăzi indicatorii economici pentru construirea unui drum de aproximativ 10 kilometri, care va lega județele Hunedoara și Gorj. Drumul va începe de la Valea de Pești și va ajunge până la limita cu județul Gorj. Acolo, autoritățile din Gorj au demarat deja lucrări pentru a realiza partea lor de carosabil.
„Este o investiție foarte importantă. Se vorbește de această investiție de ceva timp, dar iată că se iau măsuri concrete. Dacă colegii de la Gorj s-au apucat de partea lor de drum, pentru a uni cele două județe, este vremea ca și noi să facem același lucru. Cred că este un drum care va reuși să dezvolte Valea Jiului și să o facă o zonă cât se poate de importanță în ceea ce privește turismul, nu doar hunedorene, ci și turismul românesc. Este un drum vital, este un drum strategic, este o investiție pe care o avem de ceva timp în analiză și, iată, deja încep să se vadă rezultate. Suntem convinși că vom reuși să finalizăm în cel mai scurt timp această investiție. Cel mai scurt timp înseamnă derularea procedurilor de achiziție și a celor de execuție. Sperăm să nu avem întârzieri, pentru că pot apărea contestații sau vremea poate juca o carte importantă în ceea ce privește partea legată de derularea execuției în sine. Noi sperăm ca până în 2024, acest drum, în partea Hunedoarei, să fie asfaltat”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Țambă.
Investiția are o valoare totală de peste 47 de milioane de lei, cu tot cu TVA, iar banii au venit prin programul Anghel Salighny. Lucrarea va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare, potrivit administratorului public al județului, Costel Avram.
„Astăzi am avut de aprobat două proiecte, unul cu podul de la Petrila și celălalt cu drumul de la Valea de Pești-limită cu județul Gorj. Am avut de aprobat indicatorii economici. După aprobarea acestor indicatori economici putem să scoatem aceste două investiții la licitație. Săptămâna viitoare vor fi scoase la licitație. Deja programul Anghel Saligny începe să dea roade, în sensul că, atât drumul de la Valea de Pești, cât și podul de la Petrila sunt primele din cele șase investiții care vor fi derulate în județul Hunedoara prin programul Anghel Saligny”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.