• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Inconștiență, la 50 de ani. Bărbat decedat, după un accident cumplit, provocat de un „șofer” din Ilia, care nu avea permis de conducere și era „rupt” de beat

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Ilia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma mandatului emis de Judecătoria Petroșani, la data de 27 aprilie a.c. Acesta a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia o persoană a decedat.

Evenimentul rutier care a condus la aceste urmări a avut loc pe 26 aprilie, pe o stradă din orașul Petrila. Bărbatul de 50 de ani, domiciliat în comuna Ilia, aflat la volan, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.

În mașină se aflau patru pasageri. Unul dintre aceștia, un bărbat de 56 de ani din Aninoasa, a fost transportat la spital, unde, ulterior, a decedat în cursul serii de 27 aprilie a.c.

„Având în vedere că polițiștii au constatat că șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, verificările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Judecătoria Petroșani a dispus măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, bărbatul fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *