Pompierii Detașamentului Deva au intervenit în urmă cu puțin timp, la un incendiu produs la un tablou electric aflat pe casa scării dintr-un bloc situat în municipiul Deva. Două persoane au fost intoxicate cu fum și au fost transportate la spital.
„La sosirea echipajelor operative la locul solicitării, casa scării era inundată cu fum. Salvatorii au evacuat 6 persoane din 6 apartamente, restul locatarilor autoevacuându-se. În urma evenimentului două persoane intoxicate cu fum au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la UPU Deva. În aceste momente, incendiul este lichidat și se acționează pentru ventilarea scării blocului și a apartamentelor”, au declarat reprezentanții ISU Hunedoara.
Tot astăzi, o garsoniera din municipiul Deva a ars în întregime, după ce o țigară aprinsă a fost lăsată nesupravegheată în locuință.