Populația județului Hunedoara bea una dintre cele mai bune ape potabile din România. Datele se arată într-un raport al Centrului Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC), care a strâns la un loc informații de la Direcțiile de Sănătate Publică din țară. Astfel, în anul 2022, instituțiile de control în sănătate publică au efectuat aproape două milioane de teste la nivel național, iar în șapte județe nu au existat analize neconforme, ceea ce înseamnă că apa potabilă din acele zone este la nivel optim pentru consum.
Județul Hunedoara se numără printre județele în care toate analizele întocmite de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara au fost conforme.
În județele Sălaj, Neamț, Hunedoara, Galați, Giurgiu, Buzău și Brăila au fost înregistrate „zero” analize neconforme ale calității apei. În acest top nu intră și Vaslului, județul cu cea mai scumpă apă potabilă din România, de 15,9 lei metrul cub de apă.
Potrivit informateca.ro, județele Sălaj și Hunedoara înregistrează un cost al apei mai redus, de 10,55 și 10,58 de lei metrul cub.
Județele Neamț, Galați, Giurgiu și Brăila înregistrează costuri cu apa și canalizarea de 14,29 lei, 14,53 lei, 14,53 lei și 13,71 lei.
Județul Olt stă cel mai prost la calitatea apei
Județul cu cele mai multe analize neconforme ale calității apei este Olt, cu 1.158 de analize. Pe locul secund din acest punct de vedere se plasează Bistrița-Năsăud, cu 557 de analize neconforme. Ierarhia negativă este completată de Caraș Severin (374 analize neconforme), Covasna (349), București (341), Mureș (270) și Brașov (263).
Conform legislației, tarifele de apă și canalizare se negociază la nivel județean, de către Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI).
„Numărul total de analize neconforme înregistrate în cadrul monitorizării de audit şi a monitorizării operaţionale în cele 361 de ZAP Mari a fost de 5736, respectiv 0,32% din totalul analizelor efectuate”, se arată în documentul citat de informateca.ro.
Zonele de aprovizionare cu apă Mari (ZAP Mari) sunt acele sisteme de aprovizionare cu apă potabilă cu peste 5.000 de consumatori sau în care se furnizează peste 1.000 metri cubi de apă potabilă pe zi.
Culmea e că și cu personal subdimensionat,îmbătrânit și nemotivat.
Ba mai mult,materialele de protecție,echipamentele și toate celelalte sunt la fel,un lux.
Dar vine campania electorală…cine știe…