fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Hoți de lemne, răsturnați cu mașina în comuna Vorța. „Șoferul” nu avea permis de conducere

Trei tineri care au furat lemne, depozitate la marginea drumului, în localitatea Valea Poienii, s-au răsturnat cu mașina încărcată. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că „șoferul” nu avea permis de conducere.

„La data de 02 decembrie 2022, în jurul orei 21:20, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Ilia au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras cu o autoutilitară o cantitate de material lemnos care era depozitat la rampa de la marginea drumului, la ieșirea din localitatea Valea Poienii (materialul lemnos fusese exploatat legal de reprezentanţii unei societăţi comerciale).
În urma verificărilor efectuate în teren, poliţiştii au depistat în trafic, în comuna Vorța, autoutilitara respectivă, care era condusă de un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Ilia, pasageri fiind alţi doi tineri din comuna Ilia, în vârstă de 18 şi, respectiv, de 28 de ani. Poliţiştii au stabilit că cei în cauză, după ce au sustras aproximativ 2 mc. de material lemnos de la ieșirea din localitatea Valea Poienii, au încercat să îl transporte cu autoutilitara în localitatea Bacea, însă conducătorul maşinii a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din verificările efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că cel aflat la volan nu deține permis de conducere.
Materialul lemnos a fost predat reprezentantului Ocolului Silvic Ilia, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, spun reprezentanții IPJ Hunedoara.

Foto ilustrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *