Un furt care pare desprins din poveștile satului românesc a avut loc zilele trecute în orașul Geoagiu, unde hoții nu au țintit bijuterii sau electronice, ci opt găini și… aproximativ 300 de kilograme de grâu.
Incidentul, petrecut în noaptea de 23 spre 24 mai, a fost semnalat la Poliția Stațiunii Geoagiu de un bărbat care a descoperit că anexa gospodăriei mamei sale fusese prădată. Potrivit anchetatorilor, autorii au escaladat gardul din plasă de sârmă al grădinii, au pătruns în curte și au furat păsările și grâul depozitat, fără să forțeze vreo încuietoare – anexa nu era asigurată.
În doar câteva ore, polițiștii au identificat trei suspecți – un bărbat de 47 de ani și doi adolescenți de 17 ani, toți din Geoagiu. Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate, iar găinile s-au întors, cel mai probabil, clocind liniștite, înapoi la stăpână.
Pentru adultul implicat, finalul poveștii este mai puțin liniștitor: acesta a fost reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Deva, urmând să fie prezentat magistraților.
„În scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat de 47 de ani și doi minori de 17 ani, toți din orașul Geoagiu, bănuiți de comiterea faptei, iar prejudiciul a fost recuperat în cea mai mare parte și restituit persoanei vătămate.
De asemenea, față de bărbatul de 47 de ani, polițiștii luat măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.