La început de primăvară calendaristică, poliţiştii hunedoreni au „amendat” cu flori doamnele și domnișoarele aflate în trafic.
Ca în fiecare an, poliţiştii rutieri au participat, cu ocazia zilei de 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii, la o acțiune cu caracter preventiv, în trafic, în principalele localităţi din judeţ.
De această dată, au fost vizate doamnele şi domnişoarele aflate la volan, care au fost „trase pe dreapta” şi „sancționate” cu flori.
„Acţiunea a avut loc în zona centrală a municipiului Deva, dar şi în alte localităţi din judeţ, pe lângă flori, poliţiştii oferindu-le participantelor la trafic şi pliante cu recomandări vizând conduita preventivă la volan şi obligativitatea respectării prevederilor legislaţiei rutiere.
Poliţiştii rutieri care au participat la această acţiune, ce constituie deja o tradiție pentru Poliţia Română, le urează tuturor participanţilor la traficul rutier să se bucure de o primăvară frumoasă şi lipsită de evenimente rutiere!”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.