• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(FOTO-VIDEO) Luptă contracronometru cu focul la Bârcea Mare: Deponeu în flăcări, fum toxic și pericol de extindere

Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi la deponeul de deșeuri din Bârcea Mare, mobilizând zeci de pompieri din cadrul ISU Hunedoara. Echipaje de intervenție de la subunitățile din Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani și Brad intervin pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, în condiții extrem de dificile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan, focul se manifestă violent, cu degajări foarte mari de fum, motiv pentru care autoritățile au emis un mesaj RO-Alert către populația din zonă. Cetățenii sunt sfătuiți să evite expunerea la fum, să își închidă ferestrele și, dacă este posibil, să rămână în interior, întrucât fumul rezultat poate fi toxic.

Pentru siguranța traficului rutier și pentru a facilita accesul autospecialelor, participanții la trafic sunt rugați să elibereze căile de acces din zonă. Intervenția pompierilor este îngreunată de vântul puternic, temperaturile ridicate și apropierea periculoasă a unui lan de grâu, care riscă să fie cuprins de flăcări. Din păcate, flăcările au ajuns deja la lanul de grâu, iar echipele de salvatori intervin pentru limitarea extinderii focului și protejarea terenurilor agricole din apropiere.

Intervenția este în desfășurare și în continuă dinamică, alte echipaje de sprijin fiind trimise în zonă. ISU Hunedoara monitorizează situația și va reveni cu informații actualizate pe măsură ce acțiunea de stingere evoluează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *