fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Filmul jafului din casa familiei Bulbucan. Plan minuțios, pus la punct înainte cu aproape 6 luni de „lovitură”. Detalii din rechizitoriul procurorilor

Jaful din casa familiei Bulbucan, din Peștișu Mare, a șocat o întreagă comunitate. Totul s-a întâmplat în data de 3 septembrie 2022, iar atunci persoane mascate au intrat peste oameni în casă, i-au legat de mâini și de picioare și au furat toți banii pe care i-au găsit. Doi copii și bunica lor au fost terorizați de jefuitori. Planul a fost pus la cale dinainte cu șase luni, din luna aprilie 2022. Totul apare în rechizitoriul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Deocamdată, doar Andrei Ștefan Gherman și Ionel Gabriel Lupulescu au fost trimiși în judecată, în arest preventiv.

„Începând cu luna aprilie 2022 inculpații, împreună cu mai multe persoane neidentificate până la data întocmirii rechizitoriului s-au hotărât să pătrundă în locuința persoanelor vătămate (…), pentru a sustrage bani și obiecte de valoare, sens în care au trecut la executarea unor acte pregătitoare, demarând activitatea infracțională. Astfel în data de 30.04.2022 inculpații au achiziționat și activat cartela telefonică cu numărul de apel (…), utilizată în perioada următoare pentru a căuta și achiziționa autoturismul folosit ulterior la comiterea faptei. În perioada aprilie-septembrie 2022 inculpații, împreună cu mai multe persoane neidentificate au desfășurat activități de documentare și pregătire a activității infracționale, astfel că s-au deplasat în repetate rânduri în zona locuinței persoanei vătămate, pentru a determina modul în care urmau să acționeze și pentru stabilirea momentului oportun comiterii infracțiunilor, așa cum rezultă din declarația martorului cu privire la care a fost dispusă măsura de protecție a protejării datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Procurorii au reușit să documenteze toată activitatea dinainte de producerea efectivă a jafului.

„Pentru documentarea modului în care urmau să deruleze activitatea infracțională inculpatul Gherman Andrei-Ștefan, în perioada premergătoare comiterii faptei, în zilele de 26.08.2022 și 30.08.2022, a desfășurat ample activități de pregătire a modului de comiterea a faptei, sens în care s-a folosit de site-ul public www.satelites.pro și a stabilit traseul de deplasare la locul comiterii faptei, zona de pătrundere la locul comiterii faptei, traseul de urmat după comiterea faptei, cu produsul infracțional și locul unde urmau să abandoneze autoturismul marca Skoda, după comiterea faptei, precum și trasee de urmat spre Hunedoara, respectiv căi ocolitoare de acces cu autoturismul spre Hunedoara, care ocolesc drumul județean principal de acces Hunedoara-Peștișu Mare.

Tot anterior comiterii infracțiunilor, inculpatul Lupulescu Ionel-Gabriel, (…), folosind diferite aplicații de pe terminalul mobil utilizat a accesat diferite site-uri de specialitate cu scopul de a viziona specificațiile tehnice ale unui seif (04.05.2022), pentru achiziționarea unui autoturism (în perioada 30.05.2022 – 31.05.2022), achiziționarea unor stații radio recepție-emisie 03.06.2022, achiziționarea unor măști din latex (în perioada 10.08.2022 – 31.08.2022) și s-a interesat unde se află amplasată seria de șasiu a unui autoturism (02.07.2022, după achiziționarea autoturismului Skoda, folosit ulterior la comiterea faptelor (…). De asemenea, pentru legarea victimelor după pătrunderea în locuință, inculpații au achiziționat fașete (coliere) din material plastic de culoare albă și și-au procurat cagule, mânuși și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, de culoare închisă”, se mai arată în actul de trimitere în judecată.

Filmul jafului

În data de 3 septembrie 2022, tinerii din familia Bulbucan au plecat la o nuntă, în Hunedoara. Copiii acestora au rămas cu bunica, în timp ce bunicul era plecat la măcelăria pe care o administrează. Bunica a dus copiii la un film, la mall, apoi înspre seară, s-au întors cu toții acasă. Au stat la televizor în living, iar la un moment dat copii au plecat în dormitoare, în sufragerie rămânând numai bunica. Atunci, patru bărbați au intrat în casă.

„În jurul orei 22:00, în timp ce persoana vătămată (…) se afla în living, inculpații, însoțiți de către persoanele neidentificate, toți purtând cagule, mănuși și articole de îmbrăcăminte închise la culoare, au pătruns brusc în încăpere. Toți cei patru autori au fost descriși în ceea ce privește obiectele vestimentare de către persoana vătămată cu ocazia ascultării acesteia. Imediat după pătrunderea în locuință unul dintre autori a părăsit încăperea și s-a poziționat în curtea imobilului pentru a se asigura că activitatea infracțională nu este surprinsă de către alte persoane. Aspectele relatate de către persoana vătămată cu privire la obiectele vestimentare purtate de către făptuitori se coroborează cu declarația martorului audiat în cursul urmăririi penale cu identitate protejată, care a menționat:

Da știu! Ei erau îmbrăcați în negru, cagule, mănuși, ciorapi peste papuci și aveau și măști cumpărate , pentru că el știa cum trebuie să fie făcută o faptă și de asemenea au mai avut băgate la burtă perne, ca să pară că sunt toți cu burtă, adică grași…”.

După pătrunderea în încăpere autorii s-au deplasat la persoana vătămată și au prins-o de mână, au strâns-o puternic și au întrebat-o „Unde ai banii?”, ocazie cu care aceasta le-a răspuns că le dă toți banii pe care îi are, menționând că aceștia se află în dormitor. În acel moment autorii au tras-o de mână și au condus-o spre dormitor, iar din această încăpere, din noptiera stângă a patului, din sertar, persoana vătămată le-a dat suma de 30.000 lei (…). În acest timp, în dormitorul în cauză, pe pat, se afla și persoana vătămată minoră, iar datorită poziției acestei încăperi, aceasta a observat și ce se petrecuse în livingul imobilului. În continuare, după ce persoana vătămată le-a dat inculpaților și celor două persoane neidentificate suma de bani, aceștia i-au legat mâinile cu două fașete din plastic, de culoare albă și tot cu două astfel de fașete i-au legat picioarele, după care au așezat-o pe patul din dormitor, lângă noptiera de unde victima le-a dat banii și totodată i-au aplicat acesteia pe gură bandă scotch, de culoare transparentă, astfel încât aceasta să nu poată striga după ajutor. Inculpații și persoanele neidentificate au aplicat fașete și pe mâinile și picioarele persoanei vătămate minore. (…). Pentru a nu observa toate activitățile pe care le desfășoară inculpații au apăsat cu mâinile pe cap persoana vătămată și au obligat-o să privească în jos. În tot acest timp în casă se afla și persoana vătămată minoră (al doilea copil al familiei, n.r.), care a început să plângă întrucât a văzut ceea ce se întâmplă, astfel că aceasta a fost adus în dormitor. Inculpații și cele două persoane neidentificate au legat și persoana vătămată minoră de mâini și picioare folosind o bandă scotch transparent și i-au aplicat acesteia peste gură bandă adezivă pentru a nu țipa. Inculpații și persoanele indicate au solicitat bani și bunuri de valoare și persoanelor vătămate minore. (…) La aproximativ 10 minute după plecarea autorilor în dormitor a intrat soțul persoanei vătămate, care și-a găsit soția și nepoții imobilizați pe pat, astfel că i-a eliberat”, se arată în rechizitoriul cauzei.

Femeia le-a spus polițiștilor, cu lux de amănunte, cum arătau trei dintre tâlhari, pentru ca pe al patrulea nu a apucat să îl vadă, întrucât acesta a ieșit afară din casă imediat.

„În timp ce mă aflam în living, patru persoane mascate au dat năvală peste mine deodată, unul era îmbrăcat cu un trening gri, neîngrijit, în picioare purta o pereche de bocanci sau adidași de culoare închisă, iar pe cap avea trasă o mască confecționată dintr-un material flaușat de culoare gri, care îi acoperea inclusiv gura și nasul, fiindu-le vizibili doar ochii, iar pe mâini avea trasă o pereche de mânuși confecționate din material asemănător cu cagula, dar de culoare închisă, avea o înălțime de 1,70, puțin mai înalt decât mine, construcția corpului normală, nu părea nici gras nici slab. Al doilea bărbat era îmbrăcat cu articole de vestimentație negre, având o geacă din material lucios, iar în zona burții avea o umflătură, ca și cum ar fi produsă prin strângerea cu o ață a gecii, iar în interior se vedea ca și cum s-ar afla ceva voluminos. Nu știu dacă așa era formatul gecii sau chiar avea ceva băgat în ea. Pe cap purta o cagulă de culoare închisă, care îi acoperea inclusiv nasul și gura fiindu-i vizibili doar ochii, în picioare nu mai rețin exact ce avea, doar că era de culoare închisă, iar pe mâini avea mânuși asemănătoare ca și ale celui descris anterior. Acest bărbat avea o înălțime de aproximativ 1,90m, fiind solid, nu mi-am dat seama dacă avea burtă sau nu, dar cert este că era foarte mare și lat în spate, avea o atitudine impunătoare și din ce mi-am dat seama părea să fie liderul acestora, deoarece în permanență dădea indicații celorlalți. Al treilea bărbat era îmbrăcat cu o geacă de culoare neagră, din fâș, mai lung, până în zona coapselor, prevăzut cu o ruptură de mari dimensiuni în partea stângă a sa, fiind vizibilă căptușeala gecii (vatelină albă), prevăzută cu două buzunare, purta o pereche de pantaloni din material textil, de culoare închisă, tip sport, pe cap și față avea trasă o cagulă de culoare neagră, confecționată din material flaușat, care acoperea gura și nasul și întreaga față, fiindu-i vizibili doar ochii, cu mențiunea că la acesta am observat că în jurul ochilor decupajul era făcut de ei, întrucât era franjurat, respectiv se vedeau ațe rămase în urma tăierii, în picioare o pereche de încălțăminte peste care era tras un material asemănător cagulei descrise anterior observându-se pe suprafața acesteia un praf de culoare alb, care era în cantitate foarte mare, avea o înălțime de aproximativ 1.70m, cu o burtă mare. Iar despre a patra persoană nu pot să precizez absolut nimic, nu am apucat să văd cum este îmbrăcat, deoarece după ce au intrat toți patru peste mine în living, cel de-al patrulea a ieșit imediat afară și nu l-am mai văzut în interior”, a declarat victima în fața procurorilor. 

După ce au strâns probe mai bine de două luni de zile, polițiștii au reușit să identifice doi dintre presupușii făptași. Aceștia se află în arest, din data de 19 decembrie 2022, iar dosarul lor a fost trimis în judecată. Oamenii legii nu au reușit să identifice și să acuze, în mod oficial, și alte persoane implicate în jaf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *