• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Festivalul Medieval „Ioan de Hunedoara” readuce istoria la viață. Bătălii spectaculoase, cavaleri, ateliere medievale și concerte Iris și Peregrinii

Hunedoara se întoarce, pentru un weekend, în Evul Mediu. În 29 și 30 august 2026, Festivalul Medieval „Ioan de Hunedoara” va aduce la Muzeul Castelul Corvinilor și pe Pietonala Corvin grupuri de reconstituire istorică din România, Cehia, Slovacia și Ungaria, care vor recrea momente importante din istoria Hunedoarei și a Europei Centrale.

Timp de două zile, publicul va putea urmări reconstituiri ale unor bătălii celebre, demonstrații de luptă și tir cu arcul, parade medievale, turniruri și ceremonii inspirate din epoca lui Ioan de Hunedoara. Festivalul va avea și o componentă interactivă, prin ateliere în care participanții vor putea descoperi meșteșuguri și activități specifice Evului Mediu.

Printre cele mai spectaculoase momente se numără reconstituirea Bătăliei de la Belgrad din 1456, una dintre cele mai importante victorii militare asociate numelui lui Ioan de Hunedoara.

Sâmbătă, 29 august – cavaleri, turniruri și bătălii istorice

Programul primei zile începe la Castelul Corvinilor, la ora 10.30, când vor fi deschise atelierele interactive de ceramică, fabricare a lumânărilor, fierărie, monetărie, țesut, tir cu arcul și lecții de mânuire a armelor medievale.

Deschiderea oficială este programată la ora 12.00, iar de la 12.30 va avea loc o reconstituire istorică a rondului de gardă, susținută de Compania Dragonului.

La ora 13.00, vizitatorii vor putea urmări o prezentare a armamentului și tacticilor de infanterie, iar la 14.00 va fi reconstituit momentul în care regele Sigismund de Luxemburg îi dăruiește lui Voicu domeniul Hunedoarei.

De la ora 15.00 sunt programate întreceri de duel pedestru în armură.

Un alt moment important al zilei va avea loc la ora 16.00 și va recrea evenimentele din 15 mai 1440, când regina Elisabeta de Luxemburg fură Sfânta Coroană pentru fiul său, infantul Ladislau, eveniment care marchează începutul războiului civil din regat.

La ora 16.30 va fi prezentată cultura vânătorească din Evul Mediu Târziu, iar de la 17.00 publicul va putea urmări reconstituirea Bătăliei de la Bátaszék, din 10 septembrie 1440, în care Ioan de Hunedoara câștigă tronul pentru regele Vladislav I.

De la ora 18.00 este programat Marele Turnir al Castelului Corvinilor, urmat, la 19.40, de o ceremonie de ridicare la rang de cavaler.

Seara va continua cu Parada Medievală, care va porni de pe Pietonala Corvin și va continua pe strada G. Enescu, prin Centrul Vechi, până la Castelul Corvinilor.

În curtea exterioară a castelului, de la ora 21.00, va avea loc concertul trupei Peregrinii, iar de la ora 22.00 pe scenă va urca Iris.

Duminică – Ioan de Hunedoara și marea Bătălie de la Belgrad

A doua zi a festivalului începe la ora 10.30, cu deschiderea taberelor medievale și a atelierelor interactive, precum și cu reconstituirea rondului de gardă.

La ora 11.00 va avea loc prezentarea armatelor lui Ioan de Hunedoara, cu accent pe cavalerie și infanteria grea. De la 11.45 va fi prezentată armata otomană și armamentul utilizat de aceasta.

Programul continuă la ora 13.00 cu cea de-a doua parte a prezentării armatelor lui Ioan de Hunedoara, dedicată fortificației de care și artileriei.

De la ora 15.10 va fi reconstituită Bătălia de pe Ialomița, din 2 septembrie 1442, în care Ioan de Hunedoara a învins armata condusă de Șehabeddin Pașa, folosind fortificația de care și artileria.

La ora 16.30 vor fi prezentate momentele premergătoare Bătăliei de la Belgrad, pentru ca, de la 17.30, publicul să poată urmări reconstituirea uneia dintre cele mai importante confruntări militare din istoria lui Ioan de Hunedoara: Bătălia de la Belgrad, din 22 iulie 1456.

Festivalul se va încheia la ora 18.30, cu un omagiu adus lui Ioan de Hunedoara și festivitatea oficială de închidere.

Timp de două zile, Castelul Corvinilor și centrul istoric al Hunedoarei vor deveni scena unor povești despre cavaleri, regi, războaie și mari victorii, într-un eveniment care își propune să transforme istoria într-o experiență pe care publicul o poate vedea și trăi. Hunedorenii și turiștii sunt invitați să participe la evenimentele din 29 și 30 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *