• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Directorul general al Mass Global Energy Rom: „Am promis și ne ținem de cuvânt! Sosirea acestei turbine este primul pas pentru demararea construcției centralei Mass Mintia, care va contribui la dezvoltarea economiei și va atrage investiții în România”

Steaua de pe Mureș renaște. Astăzi, în prezența autorităților de la nivel guvernamental, nivel județean și local, compania Mass Global Energy Rom, cea care a cumpărat termocentrala de la Mintia, a prezentat prima turbină ce va produce din nou energie electrică pe terenul fostului colos industrial. Investiția de peste 1,2 miliarde de euro este 100% privată. Turbina produsă de gigantul Siemens Energy a fost adusă la Mintia la finalul lunii trecute.

La evenimentul de astăzi a participat Marian Neacșu, vicepremierul României, europarlamentarul Mihai Tudose, ministrul Familiei, Tineretului și egalității de șanse – Natalia Intotero, secretarul de stat din cadrul Ministerului Energiei – Casian Nițulescu, dar și autorități județene și locale.

Directorul general al companiei Mass Global Energy Rom, Shadi Abulkhair, a declarat că e convins că, până la finalul anului 2026, toată investiția la care s-a angajat întreaga sa echipă va fi finalizată.

„Împreună am dovedit că promisiunile făcute pot fi îndeplinite, am demonstrat că putem depăși multe obstacole dificile. Compania MASS GLOBAL ENERGY dă dovadă de profesionalism, seriozitate și loialitate față de scopul urmărit.

Am promis și ne ținem de cuvânt! Sosirea acestei turbine este primul pas pentru demararea construcției centralei Mass Mintia, care va contribui la dezvoltarea economiei și va atrage investiții în România.

Suntem convinși că, împreună cu instituțiile statului român, vom putea respecta termenele la care ne-am angajat, până la sfârșitul anului 2026, și vom promova resursele României și vom demonstra că MASS GLOBAL ENERGY este un partener calificat, aducând plus valoare în ceea ce privește producerea de energie electrică din resurse verzi, prietenoase cu mediul.

Ceea ce ne deosebește investiția nu este doar suma investită, care este de aproximativ un miliard două sute cincizeci de milioane de euro, ci și viteza de execuție și selecția tipului de turbină”, spune directorul general al companiei Mass Global Energy Rom, Shadi Abulkhair.

Echipamentele care vor fi folosite la Centrala Mass Mintia sunt, potrivit reprezentantului companiei, cele mai performante din lume.

„Potrivit Siemens Energy, acest proiect este primul din Europa care este executat de MASS Global Energy cu o asemenea viteză și care urmează să fie finalizat în intervalul de timp specificat. Am făcut tot posibilul pentru a selecta cele mai avansate și cele mai bune turbine din lume, Turbine cu gaz clasa HL, cu o eficiență de aproximativ 65%, economisind astfel cantități uriașe de gaze naturale. Din câte știu, astfel de turbine au fost instalate o singură dată în Grecia, o dată în Marea Britanie, de două ori în Italia, iar acum două Turbine în România.

Acest proiect oferă, de asemenea, servicii semnificative comunității locale și oportunități excelente de angajare.
Recent, în Marea Neagră au fost descoperite cantități mari de gaze, oferind o bună oportunitate de a transforma gazul în energie electrică și apoi de a vinde electricitatea către țările vecine, ceea ce oferă valoare adăugată prin furnizarea de venituri mai bune pentru stat în loc de a vinde gazul sub formă de gaz. Acest mega proiect dă guvernului român puterea de a exporta energie electrică în loc să o importe”, mai spune directorul general al companiei Mass Global Energy Rom, Shadi Abulkhair.

Vicepremierul Marian Neacșu: „Vă vom acorda același suport”

Vicepremierul României, Marian Neacșu, a declarat că toate autoritățile din țară vor oferi suport companiei, pentru a-și duce la bun sfârșit investiția.

„Este cea mai mare capacitate energtică care va fi pusă în funcțiune după revoluție, în țară. 1700 de KW nu suntdeloc puțini, și încă avem traumele crizei energetice, când fiecare kilowatt era foarte important. Este cu atât mai importantă această investiție aici, unde este o îndelungată tradiție, în ceea ce privește producția de energie electrică, și mai ales că acestă capacitate deservește o zonă foarte importantă a țării, respectiv Ardealul. Pe parcursul discuției asupra acestei investiții, Guvernul României a acordat tot concursul, de la emiterea autorizației tehnice de racordare, la construirea conductei de alimentare cu gaz, pentru că turbina nu poate să funcționeze altcumva, condiționalitățile de mediu. Autoritățile locale s-au implicat în măsura în care au fost solicitate și în continuare vă vom acorda același suport”, a declarat vicepremierul Marian Neacșu.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei și Ion Sterian, director general al SNTGN Transgaz SA, au semnat la sfâșitul săptămânii trecute un contract de finanțare pentru construirea conductei de transport gaze naturale în vederea alimentării Centralei Mintia, din județul Hunedoara. Conducta va alimenta și alți consumatori industriali și, de asemenea, consumatori casnici. Proiectul are o valoare totală de 300.688.749,27 lei (60.429.017,71 euro), iar valoarea finanțării din Fondul pentru modernizare este de 33.970.205,58 lei (6.826.947 euro). Ieri, Ministerul Energiei a semnat și autorizația de construire a gazoductului.

„În cursul zilei de ieri, la Ministerul Energiei, a fost semnată autorizația de construcție. Suntem în faza de selectare a constructorului și directorul Transgaz, domnul Sterian, m-a asigurat aseară că se va încadra în graficul propus”, a mai declarat vicepremierul Marian Neacșu. 

Mass Global Energy Rom cere vize pentru personalul specializat în instalarea turbinelor și declararea proiectului ca fiind de interes național

Reprezentanții companiei care construiește centrala electrică au avut și trei solicitări pentru autoritățile prezente la eveniment. Cea mai stringentă are legătură cu vizele de muncă, pe care compania greacă Avax le-a cerut de opt luni pentru specialiștii care trebuie să instaleze turbinele.

blank„Cu toate acestea, ne confruntăm cu unele obstacole nejustificate detaliate mai jos și aspirăm la sprijinul și  asistența dumneavoastră pentru înlăturarea acestor obstacole, astfel încât proiectul să poată progresa și să fie finalizat în timpul programat. (…) În urmă cu opt luni, Contractorul nostru, compania greacă Avax, a solicitat vizele necesare, dar regret să vă informez că, până în prezent, nu a primit nicio aprobare pentru nicio viză. Deci, cum putem construi Proiectul și instala echipamentele care au început să sosească fără personal specializat pentru instalarea acestui tip de turbină în România? Căutăm sprijinul și îndrumarea dvs. autoritățile relevante pentru a aproba eliberarea vizelor necesare către contractorul EPC Avax.

De asemenea, căutăm sprijinul și îndrumarea autorităților relevante (Ministerul Energiei în acest caz) pentru a aproba cererea noastră de a considera acest proiect ca o lucrare de interes național, conform scrisorii noastre adresate Ministerului Energiei.

Nu în ultimul rând, Generatorul vine în curând și încă așteptăm aprobarea Primăriei Lipova pentru a trece în limitele acestuia”, mai spune directorul general al companiei Mass Global Energy Rom, Shadi Abulkhair.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *