Un tânăr de 17 ani, din Deva, a fost prins, azi-noapte, cu droguri asupra sa. Potrivit polițiștilor, un grup de patru tineri a fost oprit în jurul orei 2 pe stradă. Băieții au fost legitimați, și fiind întrebați dacă dețin asupra lor bunuri sau substanțe interzise, unul dintre ei ar fi devenit agitat și ar fi încercat să se sustragă. Acesta nu a scăpat însă de oamenii legii, care l-au prins și l-au imobilizat.
„În urma controlului corporal asupra acestuia, au fost descoperite o țigaretă confecționată artizanal, ce conține o substanță vegetală uscată, un dispozitiv tip grinder, care prezenta urme de fragmente vegetale uscate și o substanță solidă, transparentă, ambalată în folie din plastic.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.