O delegație militară româno – americană, formată din militari specialiști ai Batalionului 1 CIMIC al Statului Major al Forțelor Terestre Române, militari specialiști din cadrul Departamentului de Afaceri Civile al Statelor Unite ale Americii și comandanții mai multor structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării Naționale, a făcut astăzi o vizită la Prefectura Hunedoara.
Delegația a fost primită de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian. Întâlnirea a avut drept scop promovarea Parteneriatului Strategic bilateral dintre România și Statele Unite ale Americii și discutarea temelor de actualitate de la nivelul județului Hunedoara.
„Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii a fost lansat în urmă cu 26 de ani, iar în prezent, relațiile bilaterale transatlantice sunt foare puternice, România fiind un stat care contribuie semnificativ la arhitectura actuală de securitate. Cu ocazia acestei vizite oficiale, am salutat activitatea intensă pe care o întreprind militarii americani pentru comunitate și am reiterat importanța strânsei colaborări între instituții”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.
