Magistrații Tribunalului București au decis, astăzi, să admită în parte contestația făcută de societatea Brai-Căta, în urma deciziei ADI Deșeuri de atribuire a contractului pentru salubrizarea Zonei 3 către firma Supercom. Potrivit deciziei instanței, a fost constatată „nulitatea procedurii de achiziţie publică finalizată cu încheierea Contractului LOT3 nr. 44/10.10.2022”. Sancțiunile alternative aplicate de magistrați sunt următoarele: contractul va avea termen de execuție până în luna mai (deși el trebuia să continue până în octombrie 2023 – n.r.), iar ADI Deșeuri va primi o amendă judiciară de un milion de lei.
Hotărârea nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.
„Respinge excepţia tardivităţii şi lipsei de interes ca neîntemeiate. Admite în parte cererea. Constată nulitatea procedurii de achiziţie publică finalizată cu încheierea Contractului LOT3 nr. 44/10.10.2022. În temeiul art. 58 alin. (3) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 101/2016 aplică următoarele sancţiuni alternative: – limitează efectele contractului, în sensul că reduce termenul de execuţie la 1.05.2023, dată la care contractul încetează; – aplică pârâtei ADI Hunedoara o amendă judiciară în cuantum de 1.000.000 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.01.2023”, se arată în decizia Tribunalului București.
În acest moment nu se știe cu exactitate care sunt argumentele instanței pentru această hotărâre. Brai-Căta, fostul operator de salubrizare a Zonei 3, din județul Hunedoara, a contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) procedura de achiziție, în urma căreia s-a semnat contractul cu noul operator, respectiv Supercom. CNSC a decis că acest caz este de competența magistraților, și a trimis cauza la Tribunalul București.
Zona 3 Centru cuprinde localitățile Deva, Hunedoara, Orăștie, Călan, Geoagiu, Simeria, Băcia, Boșorod, Certeju de Sus, Cârjiți, Balșa, Hărău, Mărtinești, Orăștioara de Sus, Pestișu Mic, Beriu, Rapoltu Mare, Romos, Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Șoimuș, Teliucu Inferior, Turdaș, Lelese, Lunca Cernii de Jos, Toplița, Brănișca, Burjuc, Dobra, Gurasada, Ilia, Lăpugiu de Jos, Vorța, Vețel și Zam.
[…] Citește mai multe despre acest subiect AICI. […]
[…] DECIZIA INSTANȚEI: Procedură de achiziție NULĂ! ADI Deșeuri, amendă judiciară de 1 milion de lei, în urma contra… […]