fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

De astăzi, încep înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că, de vineri, 30 iunie, încep înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar cererile se depun până în 9 iulie. Dosarele de candidat se completează până în 21 iulie. Evaluarea cunoştinţelor va avea loc în intervalul 29 – 30 august 2023.

”Începând de mâine (n.r. astăzi), 30 iunie, până pe 9 iulie 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică) candidaţii care doresc să urmeze programele de studii universitare de licenţă organizate de Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” pot depune cererea de înscriere la concurs. Cererea-tip se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare, însoţită, după caz, de consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare”, a transmis, joi, Ministerul de Interne.

Sursa citată a precizat că recrutarea candidaţilor se realizează de structurile de resurse umane ale unităţilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de structurile de resurse umane din Aparatul Central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează candidaţii – poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate.

Candidaţii care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat sunt recrutaţi de structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române unde aceştia locuiesc, potrivit domiciliului/reşedinţei înscrise în cartea de identitate.

Potrivit calendarului de desfăşurarea a concursului, documentele pentru constituirea dosarului de recrutare se depun până la data de 21 iulie 2023.

Evaluarea psihologică va avea loc până la data de 14 iulie 2023, potrivit planificării întocmite de către unităţile cu atribuţii de recrutare.

Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidaţii declaraţi apt psihologic în intervalul 20 – 27 iulie 2023 (data operaţiunii bancare), pentru candidaţii declaraţi apt ca urmare a soluţionării contestaţiilor termenul fiind prelungit până la 28 iulie.

În ceea ce priveşte probele de concurs, evaluarea performanţelor fizice va avea loc în intervalul 18 – 24 august 2023, în centrele zonale, iar evaluarea cunoştinţelor în intervalul 29 – 30 august 2023, în aceleaşi centre.

Centrele zonale de selecţie sunt:

● Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pentru candidaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţele: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea, pentru candidaţii la frecvenţă redusă, precum şi pentru candidaţii beneficiarilor;

● Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina pentru candidaţii din judeţele: Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;

● Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca pentru candidaţii din judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu;

● Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea pentru candidaţii din judeţele: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare, Timiş;

● Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani pentru candidaţii din judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea; Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni pentru candidaţii din judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui;

● Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti pentru toţi candidaţii înscrişi la Facultatea de Pompieri.

În data de 31 august 2023 va avea loc afişarea rezultatelor la proba scrisă, iar în 31 august şi 1 septembrie (24 de ore de la afişarea rezultatelor) pot fi depuse contestaţii, exclusiv online la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Soluţionarea contestaţiilor se va face în cel mult două zile ulterior datei la care a expirat termenul de depunere.

Examinarea medicală (inclusiv soluţionarea contestaţiilor) va avea loc în intervalul 5 – 29 septembrie 2023.

La data de 29 septembrie 2023 va avea loc afişarea rezultatelor finale ale candidaţilor declaraţi admis.

Potrivit MAI, anul acesta, la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, la Facultatea de Poliţie, programul de studii ”Ordine şi siguranţă publică” au fost scoase la concurs, la învăţământ cu frecvenţă, 140 de locuri la specialitatea poliţie, 25 pentru poliţie de frontieră şi 25 specialitatea jandarmi, iar la învăţământ cu frecvenţă redusă, pentru cele 3 specializări au fost scoase 50 de locuri.

Pentru programul de studii universitare ”Drept”, specializările poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi au fost scoase la concurs 75 de locuri pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi 100 pentru învăţământ la distanţă.

La Facultatea de Pompieri (Programul de studii „Instalaţii pentru construcţii – pompieri”) au fost scoase la concurs 50 de locuri, pentru învăţământ cu frecvenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *