• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara pregătește modernizarea Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva cu fonduri europene de milioane de euro

Unul dintre cele mai importante repere culturale ale municipiului Deva ar putea fi readus la viață. Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, în urmă cu scurt timp, un proiect prin care vizează accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea Centrul Cultural „Drăgan Muntean”din Deva. În primă fază, a fost aprobată nota conceptuală și tema de proiectare

Clădirea, inaugurată în 1975 și considerată principala instituție culturală a orașului, urmează să fie modernizată complet, după ani în care au fost realizate doar reparații minore. Potrivit raportului de specialitate, investiția are ca scop transformarea centrului cultural într-un spațiu funcțional, adaptat cerințelor actuale, unde să poată avea loc spectacole, evenimente culturale și activități dedicate inclusiv copiilor.

Proiectul vizează refacerea finisajelor, modernizarea instalațiilor și aducerea clădirii la standarde actuale de siguranță, inclusiv obținerea autorizației de securitate la incendiu. În același timp, se urmărește creșterea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități și reducerea costurilor de funcționare prin eficientizare energetică.

Fonduri europene pentru o nouă viață a spațiilor culturale

Finanțarea ar urma să fie obținută prin Programul Regional Vest, care pune la dispoziție 37,69 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurilor culturale publice din regiune.

Apelul este competitiv și se adresează autorităților publice locale, inclusiv consiliilor județene, care pot solicita între 500.000 și 5 milioane de euro pentru proiecte de relevanță locală și până la 25 de milioane de euro pentru cele de impact regional.

Pe lângă lucrările de modernizare, proiectele pot include componente de digitalizare, precum aplicații dedicate publicului, sisteme de monitorizare a vizitatorilor sau pachete culturale digitale, dar și activități de promovare și implicare a comunității.

„Cultura este un motor de dezvoltare locală”, a subliniat Sorin Maxim, explicând că investițiile vor transforma spațiile culturale în locuri vii, conectate la nevoile reale ale oamenilor.

Pentru deveni, miza este una majoră: nu doar reabilitarea unei clădiri, ci revitalizarea unui simbol al orașului și redeschiderea lui către comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *