Polițiștii din Deva au intervenit de urgență, în această după-amiază, după un conflict izbucnit între două fete de 16 ani. Una dintre minore a fost rănită și transportată la spital.
Un incident violent a avut loc în municipiul Deva, unde două adolescente, ambele în vârstă de 16 ani, au fost implicate într-un conflict izbucnit pe o stradă din oraș.
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la incident, iar la fața locului a fost trimis de urgență un echipaj de poliție. Oamenii legii au identificat cele două minore, ambele domiciliate în Deva.
„Din primele verificări efectuate a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, una dintre minore ar fi fost agresată de cealaltă, fiind utilizat inclusiv un spray iritant lacrimogen. Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe. Totodată, minora bănuită de săvârșirea faptei a fost condusă la sediul poliției, pentru continuarea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.