fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Ce spune ITM Hunedoara, despre situația de la Chimica Automotive Orăștie. Angajații nu au mai primit niciun ban de 50 de zile

Patru controale au fost efectuate de ITM Hunedoara în perioada 2021-2022, la Chimica Automotive Orăștie, compania care nu a plătit salariile angajaților încă din luna august 2022. Cei aproximativ 250 de angajați sunt efectiv la limita supraviețuirii. Pe luna august, și-au primit doar 60% din salarii, potrivit liderului Sindicatului Plastor din Chimica Automotive, Nicolae Martin.

„În urma verificărilor s-au găsit deficiențe, fiind stabilite măsuri în vederea remedierii acestora. O mare parte din măsuri făceau referire la respectarea prevederilor legale privind achitarea drepturilor salariale, la datele stabilite în contractele individuale de muncă, respectiv în contractul colectiv de muncă. Angajatorul a fost sancționat de două ori, în martie și în octombrie 2022, pentru nerespectarea prevederilor legale, privind acordarea repausului săptămânal, prevăzut de art 260, litera j, din Codul Muncii, și a primit avertismente scrise pentru încălcarea obligației prevăzute la articolul 166, aliniat 1, referitor la întârzierile pe care le au la plata salariilor. De asemenea, au primit avertisment scris pentru netransmiterea modificărilor aduse în Registrul Electronic de Evidență a Salariaților”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Cristina Creț.

Oamenii ar putea să intre în șomaj, în situația în care firma ar concendia din personal, pe motivul că se desființează posturile respective. Chimica Automotive, potrivit ITM Hunedoara, nu a desființat niciun post, pentru a lăsa oamenii în șomaj.

Citește pe același subiect și:

Situație dramatică pentru angajații Chimica Automotive Orăștie. Oamenii nu și-au primit salariile din luna august

1 thought on “Ce spune ITM Hunedoara, despre situația de la Chimica Automotive Orăștie. Angajații nu au mai primit niciun ban de 50 de zile

    • Author gravatar

      Bozdog,la APAPROD nu vii ca nu vrei sau ai ordin sa nu vii?

      Dacă se intampla un incident cu incapacitate de muncă,cine v-a raspunde ca nu a verificat NICIODATĂ parametrii de securitate în muncă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *