Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a dezvăluit într-un mesaj postat ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, că unul dintre viitoarele sale obiective este acela de a construi o secție de Radioterapie, Oncologie și Hematologie. Această secție care dă speranță bolnavilor de cancer este deosebit de utilă pentru pacienți, care astăzi merg la Sibiu ori la Timișoara pentru a face ședințe de radioterapie.
„Privind spre viitor, ne concentrăm eforturile pentru a îndeplini noi obiective: construirea unei secții de Radioterapie, Oncologie și Hematologie, amenajarea unui heliport, extinderea actualei clădiri a secției oncologie care va deservi secția de Pneumologie și extinderea/modernizarea unor secții din cadrul SJU Deva. Sunt doar câteva dintre proiectele pe care, împreună cu echipa mea de la Consiliul Județean Hunedoara, le gândim și le pregătim pentru viitor”, a spus președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
La Spitalul Județean de Urgență Deva, investițiile continuă după ce, în 2023 au fost finalizate lucrările de reparații capitale a căror valoare a depășit 100 de milioane de lei. Astfel, în prezent, lucrările de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe au fost finalizate, iar noul laboratorul de Radiologie va fi inaugurat în câteva zile. De asemenea, proiectele finanțate din fonduri europene, presupun și ample dotări cu aparatură medicală de ultimă generație.
„Investițiile în acest domeniu reprezintă un angajament asumat față de locuitorii județului Hunedoara și, asigură o infrastructură medicală modernă și eficientă, care oferă servicii de calitate pentru toți pacienții.
Anul trecut am finalizat programul de reparații capitale la Spitalul Județean de Urgență din Deva, am dat în folosință spații noi, am reușit, cu sprijinul Ministerului Sănătății să achiziționăm un angiograf, iar anul acesta am finalizat lucrările de modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe. De asemenea, avem un compartiment modern pentru supravegherea pacienților cardiaci critici dotat cu echipamente de ultimă generație, o secție de pediatrie primitoare și programe de îmbunătățire a serviciilor oferite pacienților. Acum, la Deva se face cardiologie intervențională, lucru posibil până mai ieri doar în centrele universitare. Mai mult, în câteva zile vom inaugura și noul Laborator de Radiologie, modernizat și dotat printr-un proiect cu finanțare europeană”, mai spune președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Anul trecut a fost finalizată și secția de Pediatrie, iar micuții au fost mutați din spațiul vechi, insalubru, într-un loc modern, curat și vesel.
